![]() XHost |
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink. |
Câteva trăsături ale
predicii Fericitului Augustin
-
cu specială privire asupra
Comentariului la Psalmi
- Pr.
Dr. Constantin Valer Necula -
1. Introducere. Importanța subiectului.
Dacă ar fi să alegem cea mai interculturală perioadă
a istoriei Europei, socotim
că epoca de aur a patrologiei s-ar înscrie cu
prisosință în acest proiect socio-cultural. Iar când spunem Europa culturală a
acelei vremi, trebuie să recunoaștem că o subsumăm oarecum, fie doar și
geografic, imperiului romano-bizantin în care irupeau energiile unei culturi
greco-afro-romane, cum rar s-a mai întâmplat de atunci. Și aceasta, în ciuda
unei reacții puritane de genul celei pe care o remarca Henri Irénée-Marrou la
A. Harnack (care acuza un soi de intruziune a elenismului în creștinism,
intruziune suspectată de murdărirea, de slăbirea esenței pure a
creștinismului
), reacție la care strălucitul profesor francez concluziona:
faptele sunt (
) acestea: Sfinții Părinți au primit o educație clasică, au
învățat să simtă, să gândească, să scrie la școala anticilor; cei mai mari
dintre ei, capadocienii, Ioan Gură de Aur, Ambrozie, Ieronim, Augustin se
numără printre oamenii cu adevărat culți ai vremii lor. Trebuie studiată
structura mentală a anticilor pentru a putea pătrunde în sufletul Sfinților
Părinți; voi invoca drept exemplu, o experiență personală. Cu cât am aprofundat
studiul retoricii această tehnică atât de complexă și remarcabilă, pe care
civilizația antică a apreciat-o atât de mult și pe care doar ignoranța noastră
de barbari ce am devenit, ne-a putut face să o disprețuim cu atât mai uimit,
am descoperit nuanțe nebănuite ale stilului și drept urmare ale gândirii unui
Sfânt Părinte precum Sfântul Augustin, care nu a fost numai un mare sfânt, un
mare teolog, dar și un mare scriitor al antichității, care folosea cu măiestrie
un instrument deosebit de perfecționat, arta oratoriei, lăsată lui drept
moștenire de tradiția pornind de la Gorgias.[1]
Or, tocmai această calitate de punte de diamant
între marea cultură antică, cultura creștină a începuturilor și actuala
cultură, postmodernă și postfenomenologică, obligă la căutarea Părinților
Bisericii, moduri de interculturalitate, nu doar în sensul geografic
(geopolitic) cât, mai ales, în sensul dat de credința în Hristos, Domnul cel
Înviat.
Făcând câteva observații despre detractorii
Fericitului Augustin, Părintele Serafim Rose altfel, neîndoios, o pană deloc
iertătoare la adresa abaterilor de credință (cum o face inclusiv, dacă este
cazul, asupra Fericitului Augustin, dar și asupra renașcentiștilor din școala
teologică neopatristică (eseiștilor
)) spunea câteva cuvinte care ne-au
determinat și pe noi să revenim asupra Fericitului Augustin cu mai multă
dragoste și acrivie intelectual-duhovnicească: Fericitul Augustin are
într-adevăr ceva de spus generației noastre de creștini ortodocși «preciși» și
«corecți», dar reci și fără simțire. Acum este «la modă» înalta învățătură a Filocaliei;
dar câți dintre cei care o citesc au trecut mai întâi prin ABC-ul adâncii
pocăințe, căldurii sufletești și adevăratei evlavii ortodoxe ce strălucește din
fiecare pagină a Mărturisirilor lui Augustin, pe bună dreptate ?? Această carte, povestea convertirii Fericitului
Augustin, nu și-a pierdut defel însemnătatea astăzi; convertiții plini de râvnă
vor afla în ea mult din propria cale prin păcat și rătăcire până în Biserica
Ortodoxă și un antidot împotriva unora dintre «ispitele convertitului» din
vremurile noastre. Fără focul adevăratei râvne și evlavii dezvăluite de Mărturisiri
(Confesiuni), duhovnicia noastră ortodoxă este fățărnicie și bătaie de
joc, făcându-se părtașa duhului viitorului Antihrist, la fel de sigur ca și
apostazia dogmatică ce ne împresoară din toate părțile.[2]
Părintele Serafim Rose remarcă astfel, poate, cel
mai mare beneficiu pe care Fer. Augustin îl aduce studiosului, celui care caută
să-l înțeleagă. În primul rând, lămurirea unor teme augustiniene, aduce cu sine
lămurirea unor direcții de cunoaștere teologică a lui Dumnezeu, dar și o
adâncire în cunoașterea practică a lui Dumnezeu. Practician prin fire, prin
bucurie, Fer. Augustin oferă modelul multor soluții. Poate că cea mai de preț
este cea care-l face pedagogul Învierii, cel ce, dintru început afirmă nevoia
unei educații capabile să-l transforme pe omul cel vechi în omul cel nou,
doxologic. Căci zice Augustin: Gândul la Tine îl tulbură pe om așa de adânc,
încât nu-și poate afla mulțumirea până ce nu Te laudă pe Tine; căci ne-ai făcut
pe noi pentru Tine, și nemulțumit este sufletul nostru până ce se va odihni în
Tine.(Confesiones, I.1)[3]
S-a scris mult despre Augustin. S-au făcut
foarte multe aprecieri, unele de nuanță laudativă, altele critice, criticiste,
ca să fim exacți. Revendicat de multe domenii, totuși Augustin rămâne al
Bisericii Universale, cea mai bună caracterizare dându-i-o un medieval, Petru
Venerabilul, care adresând o scrisoare Sfântului Bernard, îl numește pe
Augustin: maximus post apostolos ecclesiarum instructor[4] prin aceasta arătând modul în care
episcopul Hipponei a marcat marea literatură creștină, dar și celelalte multe
domenii ale umanismului, științific sau mai puțin științific, creștin. Asumat
de cercetătorii în literatură drept autorul primului roman psihologic modern[5] - atunci când este vorba de Confesiuni
el trece în fața multora dintre oamenii bibliotecilor augustiniene ca un
izvor de cercetare pur științifică (antropologic, sociologic, etc.)[6] mai nou, chiar ca un inspirator în ceea
ce privește sursa spirituală a arhitecturii moderne (prin De Civitate Dei).[7]
Oriunde am întoarce ochii în orizontul
cunoașterii, Fer. Augustin este prezent. Dar parcă nicăieri atât de prezent ca
în spațiul predicării, vestirii Cuvântului lui Dumnezeu, hrană spirituală
permanentă și izvor de elocvență.
2.
Fericitul Augustin în
cercetarea ortodoxă românească.
O listă publicată la sfârșitul unei cărți de
excelentă valoare, Augustin, scrisă de Henry Chadwick[8] căutând să evidențieze contribuția cercetării
românești, cu mici, foarte mici excepții, exclude cu totul cercetarea făcută de
teologi asupra subiectului Augustin. De aceea, încercăm acum, pe cât ne stă
în putere, să remaniem acea listă, adăugând mai ales studiile realizate de
români, contribuții importante în elucidarea augustianismului, mai ales din
punct de vedere ortodox. Fără a avea certitudinea că am epuizat fie și doar
punctual bibliografia ortodoxă românească, socotim însă ca o datorie
spirituală expunerea ei.
Astfel, dintre lucrările mai mari, cele mai
importante sunt ale lui Constantin C. Pavel, Problema răului la Fericitul
Augustin[9],
mai ales capitolul introductiv Scurtă privire asupra vieții ți formației
intelectuale a Fericitului Augustin, fiind importantă pentru excursul
pe care noi înșine îl vom întreprinde.[10]
Alte două lucrări aparțin lui Petrescu Antim, Fericitul Augustin[11]și
Părintelui Dumitru Fecioru, Epoca Fericitului Augustin.[12]
Dintre studiile care alcătuiesc cercetarea
ortodoxă românească, în ce privește teologia și aspectele practice ale
concepției augustiniene, remarcăm câteva, în ordine strict alfabetică, pentru a
înțelege împreună că Fer. Augustin nu este străin teologiei
românești.(M.Ritta)
1.
Abrudan, Dumitru: Vechiul
Testament în scrierile Fericitului Augustin[13]
2.
Alexe, Mgr. Ștefan: Fericitul
Augustin în românește[14],
precum și Concepția Fericitului Augustin despre păcat și har[15]
3.
Balca, Nicolae: Concepția
despre lume și viață în teologia Fericitului Augustin[16] precum și Concepția
Fericitului Augustin despre viața fericită (după tratatul De vita beata)[17]
4.
Bogdaproste, Drd. Gh.: Valoarea
Vechiului Testament pentru creștini după Fericitul Augustin[18]
5.
Coman, Pr, Prof. Ioan: Mama
Fericitului Augustin[19],
precum și studiul, poate cel mai reprezentativ în domeniu, Opera Fericitului
Augustin personală teologică din Retractările sale[20]
6.
Cristescu, Pr. Prof.
Grigorie: Activitatea omiletică și practică a Fericitului Augustin[21], precum
și Câteva momente din activitatea catehetică, teoretică și practică a
Fericitului Augustin[22]
7.
Cornițescu, Constantin: Studiu
comparativ între Marele Cuvânt Catehetic al Sfântului Grigore de Nyssa și Manualul
către Laurențiu al Fer. Augustin[23]
precum și studiul Fericitul Augustin despre Sfântul Duh[24]
8.
Floca, Ioan N.: Predica
Fericitului Augustin[25]
precum și Principii omiletice în opera Fer. Augustin[26]
9.
Ică , I. Ioan: Doctrina
Fer. Augustin despre Sfânta Treime după tratatul De Trinitate[27]
10.
Ionescu, Șerban: Filosofia
Fer. Augustin[28]
11.
Mangîru, B.: Augustin și
epoca sa[29]
12.
Moisiu, pr. prof. Alex.: Fer.
Augustin păstor și îndrumător al vieții creștine[30] precum
și studiul Din preocupările biblice ale Fer. Augustin[31] și alt studiu, la fel de amplu: Ce
învață Fer. Augustin despre Maica Domnului[32]
13.
Nicolae, Magistr. Gh. A.:
Cele mai frumoase rugăciuni din Confesiunile Fer. Augustin[33]
14.
Pană, Marin N.: Activitatea
omiletică a Fer. Augustin[34]
15.
Pavel, Constantin (în afară
de lucrarea semnalată deja): Contribuția Fer. Augustin la procesul gândirii
filosofice[35]precum
și studiul: Creștinismul și filosofis antică în gândirea Fer. Augustin[36] Li se adaugă alt studiu
reprezentativ: Condițiile colaborării rațiunii cu credința în opera Fer.
Augustin[37]
16.
Popa, Ierod. Ioasaf: Munca
manuală a monahilor după tratatul De opere monachorum al Fer. Augustin[38]
17.
Popescu, Magist. Adrian:
Critica războiului și apărarea păcii la Fer. Augustin[39]
18.
Popescu, Gabriel: Psalmii
în predica Fer. Augustin[40]
19.
Popescu, M.: Sistemul
filosofico-teologic al Fericitului Augustin[41]
20.
Suciu
Timotei: Aspecte dogmatice ale concepției augustiniene după Manualul
către Laurențiu[42]
precum și Valoare prieteniei în viața și opera Fer. Augustin[43]
21.
Sebastian Șebu: Principii omiletice în
predica Fer. Augustin[44]
precum și Fer. Augustin, predicator al unității creștine[45]
22.
Telea, Marius:
Fer.Augustin o viziune patristică asupra violenței[46]
Desigur, o astfel de radiografie este
insuficientă. Ar fi interesant, de exemplu, de urmărit realizarea de articole
de popularizare ale icoanei Fer. Augustin, în reviste gen Telegraful Român
sau în almanahuri în stilul Îndrumătorului de la Sibiu. În general se
remarcă o cercetare augustiniană centrată pe anii 1950-1960 (cu elemente
anterioare și ulterioare) cu rare reveniri la subiect după 1985. Aceasta nu
înseamnă că eforturile au încetat, anii 90-98 aducând o serie de traduceri
importante pentru geografia spirituală a augustianismului în teologia ortodoxă
românească. Perioadei din urmă îi sunt exponenți și ÎPS Dr. Nicolae Corneanu,
cu contribuții vizând predica augustiniană[47] dar și modernitatea sa[48] precum și un literat, Răzvan Codrescu,
care în lucrarea Recurs la Orodoxie[49]aduce
contribuții de excepție, prin aceea că identifică parte din marile teme ale
gândirii teologice, comentându-le cu mare transparență filologică. Desigur,
trebuie să menționăm aici și prefețele la noile ediții ale operelor
augustiniene. Spunem noi ediții pentru că nu trebuie uitat parcursul pe care
aceste traduceri le-a avut în literatura teologică românească. Astfel,
Părintele Mircea Păcurariu consemnează în monumentalul Dicționar al
teologilor români, două nume care s-au îndeletnicit cu traduceri din Fer.
Augustin: Dionisie Romans, care oferea 64 de pagini Din Confesiunile Sf.
Augustin (în 1850) și trei broșuri Din meditațiile Sf. Augustin, însumând
191p. (în 1851) precum și o traducere, în manuscris, a lucrării De doctrina
christiana a lui Bartolomeu Popescu.[50]
Înainte de a trece în revistă o listă a lucrărilor
Fericitului Augustin, traduse în românește, marcând prefețele pe care le
socotim contribuții românești la o teologie augustiniană, socotim necesară pomenirea
cuvintelor Părintelui Ioan G. Coman, pe care le adresa doctoranzilor, într-un
curs, ulterior publicat, cu privire la bibliografia privitoare la Fer.
Augustin: Bibliografia Fer. Augustin este considerabilă. (
) Pentru teologia
Fer. Augustin, ne mulțumim să indicăm lucrarea densă a lui Portalié[51] și paginile de erudiție ale lui
Barenhewer[52]
și Mannucci-Casamassa[53]
cu toată bibliografia de acolo; pentru ceea ce a însemnat Augustin în cadrul
cultului antic, trimitem la lucrarea lui Marrou[54] și la bibliografia de acolo.[55] Nici în volumele jubiliare, nici în
marile enciclopedii teologice și filosofice, nici în periodicele augustiniene,
nici în monografiile cele mai pretențioase dedicate lui, nu există toată
bibliografia lui Augustin.[56]
Generatoare de idei, teologia Sf. Augustin, poate fi
apanajul cercetării teologice și nu numai. Alături de efectul făcut de teologi,
efortul umaniștilor, filosofilor, este și el considerabil.
Se remarcă prin acrivie și excelență, două lucrări
ale lui C.I.Balmuș: Étude sur le style de Saint Augustin dans le Confessiones et la Cité de Dieu[57] și La lettre de Saint Augustin á
Licentius (Ep. 26)[58], două studii care, cel puțin al doilea, în ciuda numărului limitat de
pagini, au marcat cercetarea în domeniu (menționate de H.I.Marrou). Li se
adaugă alte lucrări, de genul celei elaborate de Săndulescu-Godeni, Constantin,
intitulată inspirat Iluminism și misticism la Fericitul Augustin[59] sau paginile dedicate de o bună
cunoscătoare a lui Augustin, Lucia Wald, în volumul al IV-lea al Istoriei
literaturii latine.[60]
Dacă Lucia Wald îl include pe Augustin între clasicii literaturii latine, un
alt cercetător român, Eugen Cizek, îl uită, chiar atunci când analizează
studierea literaturii latine în antichitate
sau Evul Mediu, cu toate că nu se poate să fi remarcat că, în fond, lectura
dintr-un latin îl face pe Augustin să caute Calea, Adevărul și Viața.[61]
De asemenea, trebuie amintită aici și o altă
contribuție bibliografică, aceea venită dinspre teologia greco-catolică.
Blajului îi datorăm lucrarea lui Teodor Racovițan, Filosofia Sfântului
Augustin. Expunerea problemelor[62]
precum și o apariție mai nouă, Sfântul Augustin. Omul. Opera. Doctrina, realizată
cu fină pertinență de P.Bernard Ștef.[63]
Beiușul va da o viață a Fer. Augustin (vol. al III-lea din Viețile Sfinților)[64]precum și numărul jubiliar pe anul 1930
al revistei Observatorul (Sf. Augustin, 430-1930)[65] în care se află ca unul dintre cele mai
interesante studii, lucrarea Dr. Ioan Georgescu: Opera științifică a Sf.
Augustin[66],
de referință până astăzi.
O contribuție care merită a fi consemnată este
aceea a latinistului (bănățean), Dan Negrescu, cel ce se afirmă nu doar ca un
bun traducător din latină (De ex.: Despre învățarea întru credință a
neștiutorilor[67]),
ci și un bun cunoscător al celui care, era socotit de monahul medieval Ioan (Liber
de miraculis) alături de Ambrozie, Ieronim, Sf. Grigore, ca unul din cele
patru fluvii ale Paradisului Aurelius Augustinus.[68]
3. Ce se mai cuvine a fi remarcat la
bibliografia românească
Cum am subliniat deja, ultimii ani au adus în prim
plan, traducerea unor părți din opera Fer.Augustin, socotită pe bună dreptate
importantă pentru nașterea omului european modern, ca odinioară a omului nou în
Hristos. Parte dintre traduceri au introduceri pe care se cade să le consemnăm
în rândul contribuției românești la cunoașterea Fer. Augustin și a operei sale.
1.
De departe cea mai elaborată
introducere o realizează Părintele Ioan Rămureanu, la traducerea Mărturisirilor[69]
augustiniene, tot el realizând una din cele mai de preț bibliografii în limba
română la Augustin.[70]
Dincolo de toate, această introducere este, sintetic, cel mai bun tratat de
teologie al Fer. Augustin în limba română.
2.
La tratatul De Magistro[71] care beneficiază de o traducere făcută
de Mihai Rădulescu și Constantin Noica, introducerea este realizată de Lucia
Wald.[72]
3.
La Solilocvii[73], traducerea, studiul introductiv și
notele aparțin lui Gheorghe I. Șerban[74]
care pentru edițiile de acest tip a ales una dintre cele mai fericite formule
de introducere în Augustin(cu bibliografie selectivă și notă asupra ediției).
4.
La De dialectica[75] studiul
introductiv, traducerea și notele aparțin lui E.Munteanu.[76]
5.
Sf. Augustin, Opera
Omnia (vol. I Manualul despre credință, speranță și iubire; Despre
credință și Crez; Despre Crez către catehumeni)[77], (vol II Despre liberul arbitru).[78] Ambele volume se bucură de o scurtă
introducere la vol. I precum și de o largă notă introductivă (studiu în
tot sensul cuvântului) la cel de-al doilea volum, semnate de traducător, Vasile
Sav.[79]
6.
O introducere interesantă
are tratatul De catehizandis rudibus[80]
tradus în românește ca Prima cateheză inițiere creștină (titlu deloc fericit
și oarecum în dezacord cu chiar prefața traducerii românești intitulată
Ritualul catehezei (în creștinismul timpuriu) altfel, de foarte bună
calitate, realizată de Cristian Bădiliță, îngrijitorul ediției)[81],
precum și o altă introducere realizată de Lorenzo Perrone, Comuniunea
fraternă a maestrului și discipolului: introducere de la Catehizandis
rudibus, pe care traducătorul, George Bogdan Târa, o alege fericit ca
preambul la traducere.[82]
7.
Din nefericire, Despre
iubirea absolută comentarii la Prima Epistolă a lui Ioan[83] tradusă de Roxana Matei, are o
introducere tradusă (Giuliano Sfichi) după Marie-Anne Vannier, o excelentă
specialistă franceză (Strasbourg) în teologia Sf. Augustin, Meister Eckhart și
în, Creatio, conversio, formatio chez S. Augustin (I ed. 1991, 1997 ed. IIa) ca și studiul ei asupra triadologiei
augustiniene (1993), înscriindu-se între marile opere teologice la tema
Augustin. Credem în continuare că o prefață românească s-ar fi cuvenit,
Tratatul acesta în limba franceză, edita la Descleé de Brouwer, dispune, de
exemplu de o introducere semnată de I. de la Potterie și A.G. Hamman, fără aceeași
valoare teologică, dar cu reale referiri la teologia franceză, ce-i drept mult
mai reprezentată în cercetarea lui Augustin.[84]
8.
Tratatul cel mai amplu
reprezentat este D e Doctrina Christiana[85] care
realizează o introducere în exegeza biblică, tradus fiind la noi, de către
Marian Ciucă, dispunând de o traducere a aceleiași Lucia Wald, deja amintită.[86]
9.Pentru ultimul tratat de valoare De Civitate
Dei, avem în limba română câteva repere bibliografice interesante:
a)
Cartea I DCD, traducere
și studiu-sinteză de Leon Băncilă, București, 1907
b)
Cartea a Xa DCD,
traducere și studiu-sinteză de Martin M. Popa, București, 1907 (ambele la
tipografia Speranța)
c)Cartea a XIa DCD, traducere și studiu-teză de Ioan
S. Ionescu, București, 1907
d)
Cartea a XIIa DCD,
traducere și studiu-teză de Gheorghe R. Eufrosin, Ploiești, 1907
e)Cartea aXIIIa DCD, idem, de Ion I. Popescu,
București, 1907
f) Cartea a XVa DCD, studiu-teză și traducere de Ioan
I. Roșculeț.
Totuși, prima traducere aproape totală (vol. I) a
lucrării Despre Cetatea lui Dumnezeu[87]
apare în traducerea (notiță introductivă, notă și tabel cronologic) lui Paul
Galeșanu, dispunând de un studiu introductiv realizat de Prof. Ghe. Vlăduțescu..[88] Acestuia din urmă îi revine meritul ca,
de la înălțimea catedrei filosofale bucureștene, să se aplece cu acrivie asupra
unor teme majore ale patrologiei primare, reușind prin lucrarea Filosofia
primelor secole creștine[89]
să aducă un plus de cunoaștere la nivelul discursului filosofic patristic
primar.
10.
Psaltirea Proorocului și
Împăratului David, scurtată de Fericitul
Augustin maicii sale[90],
despre traducerea lui Htanani mitropolit
primat.
De altfel, anii 1900 erau marcanți pentru
începutul punerii în valoare a teologiei augustiniene la nivelul de cunoaștere
și cultură românească. Remarcabilă este, în acel timp (1895), lucrarea lui
Ștefan Eftimescu, Aureliu Augustin[91] care va constitui, in nuce, planul de
lucru pentru o alcătuire, de mai toate bibliografiile uitată, realizată de C.
I. Sârbu, Credința și însemnătatea ei morală la Augustin[92].
Anii din urmă sunt marcați de apariția a
două lucrări cu adevărat de excepție. Pe deoparte, lucrarea profesorului
Constantin C. Pavel: Introducere în gândirea Fericitului Augustin[93], o reevaluare în termeni ampli a
tezei sale publicate (ca primă ediție) în perioada interbelică. Cea de-a doua
lucrare, de departe cea mai completă punere în temă în raport cu filosofia și sistemul
de gândire augustinian, este lucrarea lui Anton I. Adămuț, Filosofia
Sfântului Augustin.[94]
Dintre capitolele de analiză, cele mai indicate în demersul studiosului de a-l
descoperi pe Augustin, cele mai importante, ne par a fi: Cap. II. Sfântul
Augustin și Opera sa (preliminarii istorico-explicative; Electus
Augustinus; O biografie autoeducațională; Convertirea; Evoluția intelectuală
(fenomenul Augustin); Ereziile timpului și luptele antieretice)[95]; Cap. IV. Problema cunoașterii la
Sfântul Augustin[96];
Cap.V. De Deo (Existența și atributele lui Dumnezeu; De Deo Uno)[97]; Cap. VI. Libertatea și răul[98] și Cap. VII. Flosofia istoriei la
Sfîântul Augustin (Problema temporalități; Două istorii, două cetăți).[99]
Desigur că toate aceste contribuții românești la
aprofundarea studiului teologico-filosofic în ceea ce-l privește pe Fer.
Augustin, textul și con-textul augustinian, se cuvin a fi cercetate, iar unele
chiar editate separat, ca un volum de amplă dovedire a faptului că, în România,
în spațiul ortodox (la care m-am referit, cercetarea necuprinzând și posibila
bibliografie de revistă/carte catolică, deși se remarcă diferențe mari între
efortul de curindere făcut de școala românească teologică ortodoxă în raport cu
cea greco-catolică, fie doar în perioada în care comparația s-ar fi putut face
(1900-1945; 1990-2003)),Augustin nu este un ilustru necunoscut cum mai afirmă
patrologi veniți din afară. Putem admite, de exemplu că, bibliografia Sf. Ioan
Gură de Aur[100]
este mult mai amplă, dar trebuie să avem în vedere că, definirea unor linii de
cercetare au existat și în cazul Fer. Augustin.
3.
Concluzia Introducerii
și bibliografiei prezentate
S-ar putea pune problema la ce a fost necesar
acest excurs bibliografic în augustianismul românesc. Este nevoie să remarcăm
însă, că atât în cadrul traducerilor cât și în cel al studiilor de referință,
Fer. Augustin a fost analizat drept dogmatist, filosof al doctrinei de
credință și efortul mare s-a centrat pe
punerea în valoare a marilor teme ale teologiei sau filosofiei Fer. Augustin.
Totuși câteva din articole sunt dătătoare de ton în demersul pe care îl
întreprindem, acela de a determina și identifica, pe cât posibil, unele
trăsături specifice predicii, omiliei populare a Fer. Augustin, acela care, în
esență, este cel mai cald și mai lesne încântător în cuvintele către cei
simpli. Probabil, parcurgerea vieții lui ne va ajuta să înțelegem mai
mult despre calitatea lui oratorică, simplitatea tehnică a discursului nemustind cu
simplisme ieftine calitatea dogmatică a învățăturii pe care a transmis-o
poporului drept credincios. De aceea vom parcurge acum biografia (pe scurt),
care cel puțin în cazul Augustin este sigur, influențează fundamentul operei
autorului.
4.
Augustin-omul
Aurelius Augustinus, episcop de Hippona, în Africa
de Nord, s-a născut la 13 noiembrie 354 la Tagaste în Numidia (Souk-Ahras,
Algeria)[101]
având mamă pe Monica, o creștină cu adevărat excepțională, iar tată, pe păgânul
Patricius. Astfel aparținea uneia din familiile africane, care, printr-un edict
dat de Caracalla la 212, obținuse cetățenie romană.[102] Dacă mamei îi revine meritul
școlarizării duhovnicești, lui Patricius, om extrem de modest, membru al
consiliului municipal, îi revine meritul de a fi făcut eforturi majore în
emanciparea intelectuală a tânărului Aurelius, susținându-l la școala din Madaura.
Pasul spre școală îl scoate oarecum din aria de influență a Bisericii,
îndepărtându-l de creștinism și apropiindu-l de viciu și plăcere, rupându-l de
realitatea chemată Dumnezeu. La 16 ani întrerupe studiile pentru a se dărui cu
desăvârșire plăcerii și viciului. Se întoarce la Tagaste, un an de inactivitate
(369-370) fiindu-i planul temporal al unei
crize morale majore. Confesiunile lui consemnează: În acel an [
] au
crescut mai înalte decât capul meu mărăcinișurile poftelor și nu era nici o
mână care să la smulgă din rădăcini. Ba dimpotrivă,
..
tata văzu semnele pubertății mele și cum mi se îmbrăcase
neliniștea adolescenței, s-a dus vesel s-o înștiințeze pe mama, ca și cum cele
constatate i-au iscat numaidecât dorința de a avea nepoți. (Conf.
2.3) Tot din acea perioadă furtul unor pere, stupidă acțiune de grup tineresc
îi oferă șansa identificării gratuității răutății și a proastei cârdășii.
Zice convertitul: Iată, este în fața ta, Dumnezeule al meu, o vie amintire a
sufletului meu. Singur nu aș fi făcut acel furt, în care nici măcar nu-mi
plăcea ceea ce furam. Îmi plăcea faptul că furam, fapt pe care singur nu
l-aș fi plăcut și nici nu l-aș fi făcut. O, prea vrăjmașă prietenie, atracție a
minții de necercetat, lăcomie născută din joc și glumă și poftă de a dăuna
altuia și fără nici o poftă pentru câștigul meu sau pentru vreo voință a
răzbunării.(Conf. 2.9)[103] Cel care-l salvează este un om bogat și
mărinimos din Tagaste, Romanianus, care-i oferă bani pentru a continua studiile
la Cartagina (370)[104]
unde caută să afle resorturile care se cereau dobândite de un bun orator în
arta retoricii. Alte deprinderi vor prima, pe lângă cele intelectuale, după cum
singur mărturisește: Am venit în Cartagina și în jurul meu duduia cazanul
amorurilor rușinoase, din toate părțile. Încă nu iubeam și-mi plăcea să iubesc
și, mistuit dinlăuntrul meu de dorință, lipsit fiind însă de obiect, mă uram
pentru această neîmplinire. Ispitit cu iubire, căutam pe cine anume să iubesc
și mi-era silă de liniște și de calea fără piedici.(Conf. 3.1) Orașul,
cosmopolit până în măduva existenței sale[105], comerciale, intelectuale și chiar
religioase (se chema Colonia Iunonia, în vremea aceea) oferă tânărului
tumultuos, toate capcanele necesare căderii în păcat. Excitat oarecum
intelectual de celebrele certuri de agora (Conf. 3.3) mari ----- de minciună și înșelare și fals retorism,
care crease un soi de castă a răsturnătorilor (cf. Conf. 3.3), se
desfată într-un fals cerc amical, care-i exploatează slăbiciunile.
În 371, la 18 ani
(după moartea lui Patricius), Augustin locuiește în concubinaj cu o femeie
(obicei cunoscut în vreme) despre care nu știm cum arăta sau cum o chema[106]
dar care îi va dărui un fiu Adeodat (traducere după Iatanbaal adică, cel
dăriut de Baal) care va deveni însă, dintr-un dar al zeilor unul al lui
Dumnezeu (Theodor), odată cu sporirea tatălui în Hristos, tânărul rod al unui
amor criminal se va transforma în unul dintre cei mai apropiați ucenici,
discipol de nădejde.
Dar Dumnezeu care scrie drept cu rânduri frânte
(Paul Claudel)[107]
pune în mâna lui Augustin cartea lui Cicero, Hortensius. Pierdută în
negura vremii, a ajuns la noi doar prin acest rod al ei: Augustin. Dedat la
subțirimile retoricii teoretice (docere-a demonstra, delectare- a
plăcea, movere-a mișca, a impresiona) și captat de teorii (Pro
Murena, Pro Archia) sau discursuri politice (Catilinele Filipicele)[108]
Augustin găsește în cartea lui Cicero, sămânța ce-i va schimba starea
sufletului spre aflarea lui Dumnezeu.(Conf. 3.4)
Primul contact cu Biserica, în afara celui
realizat de icoana mamei sale Monica, mama prin excepție a spiritului creștin
din Augustin, îl face prin manihei, sectă a Bisericii, care dispuneau de o
doctrină materialistă și dualistă, excluzând liberul arbitru, lucru care-l va
determina pe Fer. Augustin, după 9 ani să se delimiteze și să se depărteze de
ei.[109]
La vârsta de 20 de ani, cultura lui Augustin
începe a percepe pe Aristotel, din care va face suportul său filosofic; pentru
că în tot ceea ce a realizat Augustin ca operă, nu a făcut decât să treacă prin
cristelnița gândirii creștine ceea ce Aristotel și Platon formaseră ca sistem,
reușind enorm, dar și deformând în parte învățătura, credința, fundamentele
virtuții și ale teologiei, lăsându-le un pic atinse de aceste influențe.
La 29 de ani, convins de-acum de ignoranța lui
Faust, maniheul care-l atrăsese în această sectă și de justețea afirmațiilor
catolicului Helpidius, părăsește secta maniheilor și caută aiurea Adevărul, a
cărui căutare o socotea suprema fericire(cf. Conf. 1.3). Este
mereu atins de îndoială, întrebându-se dacă nu e cazul să se mulțumească, ca și
ultima Academie, cu simple formalități și probabilități. Stăruie însă în
căutare, fiind ajutat cum o va mărturisi apoi de Providență și de
rugăciunile evlavioasei sale mame, de neobosita ridicare la cer a mâinilor
acestei matroane de excepție.
Împreună cu mama sa traversează marea întinsă a
Mediteranei, o mare internă mare nostrum, cum cu măreția o numeau romanii
- se stabilește la Roma (383) și apoi la Milano (Mediolanum, 384). Îndepărtarea
de manihei, venise și din lectura lui Platon și Porfirius[110] dar inima i-a fost atrasă spre Dumnezeu
de către Sfântul Ambrozie, episcop de Milano.[111] Până astăzi la Milano, ți se arată
stâlpul din marea biserică de care s-ar fi sprijinit impetuosul învățăcel în
ascultarea maestrului. În ajutor Monicăi și Sfântului Ambrozie, le-a stat și
Simplician (viitorul înlocuitor în scaun al lui Ambrozie), care i-a povestit,
nu de puține ori, istoria convertirii unui celebru filosof neoplatonic, Mario
Victorin, la convertirea căruia fusese martor.
Avea 31 de ani când s-a încreștinat. Augustin
nu-și dorea o convertire răsunătoare, preferând să evite, pe de-o parte
scandalul ce l-ar fi iscat, dar și zarva laudelor pe care n-ar fi putut s-o
suporte. Angajat în citirea Epistolelor Sf. Apostol Pavel, era totuși incapabil
să treacă la practicarea vieții creștine. Părăsește deplin pe manihei și se
hotărăște la o viață mai bună, cu toate șovăielile despre care va scrie: Cum
am mai plâns, Doamne, ascultându-Ți minunile Tale și cântările Tale, dar
patimile mai puneau încă probleme (opuneau rezistență). Mai așteaptă încă un
pic, măcar puțin, până mâine, căci, nu-i așa, nu vom mai sta niciodată cu
Tine. (Conf. 1.8)
În ciuda eforturilor sale spre convertire în
care se include și dialogul cu Simplician despre Victorin aceasta nu se
realizează, dar se prefigurează deja. Aflând despre viața Sf. Antonie cel Mare[112]
spune unuia dintre confrații săi în căutare: Nu auzi!? Aceia minunează cerul,
pe când noi
Apoi se năpustește spre fundul grădinii unde se retrăsese. A
căzut în genunchi și, cu fața la pământ, a început a plânge în hohote. În acel
moment, un glas de copil ce venea dintr-o casă vecină, începe să strige
repetat: Ia și citește! Tolle! Lege! Augustin tresare, ca de la o poruncă
divină, se ridică și vine lângă Alipius, care-l însoțise și e martor acestui
moment, ia Epistolele pauline și citește primul verset ce-i cade sub ochi, de
la capitolul al XIII-lea al Epistolei către Romani, textul: Să umblăm în plină
zi cu bunăcuviință, nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în destrăbălări,
nu în certuri și în rivalități; ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și nu
vă îngrijiți de îndestularea poftelor trupului. Acest comandament era
răspunsul venit din cer. Augustin închide cartea și angoasele sale iau sfârșit,
inundându-l o pace adâncă. Din tot sufletul său, Augustin voia să fie creștin.
Îi mai rămânea să și devină.
Se retrage la vila prietenului său Verecundus, la
Cassiciacum, unde se pregătește de botez, care a avut loc în 24-26 aprilie 387.
Inima sa era convertită: mai rămânea să fie convertită și mintea.[113]
Îl căuta pe Dumnezeu, strigând: Fă, astfel, o Tată Ceresc, ca să Te caut!
scria el în Solilocviile sale, pe care le întocmea atunci.
La Ostia murea, văzându-și rugăciunea împlinită,
mama sa, Sf. Monica, la 56 de ani. Întors la Tagaste, Fer. Augustin descoperă
cu profundă durere boala și apoi moartea fiului său, Adeodat. Durerea lui de
fiecare dată a fost profundă, dar și-a dominat-o cu întreaga nădejde a puterii
sale creștine. Doamne, zicea el în Confesiuni, l-ai luat așa de repede
de pe pământ, dar mă gândesc la el cu sufletul împăcat, căci amintirea mea nu
este amestecată cu nici o teamă, nici pentru copilul, nici pentru adolescentul
care, a fost, nici pentru bărbatul care ar fi fost să fie.
Întors în Africa, la 388[114] fondează o comunitate monastică,
angajat fiind în administrarea proprietăților bisericii,
în asistarea săracilor, precum și în activitatea de predicator și scriitor, ba
chiar ca judecător în procese civile și eccleziastice.[115] Chemat așadar la Hippona pentru ajutor
spiritual, este arătat în chip minunat ca ales al Domnului pentru preoție.
Lipsind preotul, este recunoscut de oamenii care participau la Sf. liturghie
arhierească, mulțimea strigând: Augustin preot! Augustin preot! Slujirea se împlinește în 391 prin hirotonie. În 396 este
ales episcopul Hipponei (Hippo) și , deși consternat de alegere, acceptă
chemarea lui Dumnezeu. Vreme de 34 de ani, în biserica păcii din Hippo,
Augustin a predicat aproape în fiecare zi și adesea de mai multe ori pe zi.
Cuvântul său, simplu, cutezător, familiar, frățesc, este primit cu o arzătoare
simpatie. Mai era obligat și la o vastă corespondență cu o gamă largă de
oameni, de la cei rustici, simpli, până la cei mai aleși interlocutori. De aici
vor izvorî renumitele sale tratate.
Când la 72 de ani a
încercat să se retragă din viața socială în meditația pe care o dorea atât,
Apusul, ca și întreg Imperiul Roman, trecea prin clipe grele. Barbarii care
devastaseră Galia și Spania, atacau acum Italia și Nordul Africii.
Asediat, în orașul său episcopal în 430 la 28 august, se îmbolnăvește. Boala se
agravează și ceea ce-l preocupă de acum este veșnicia. Făcuse să-i fie prinse
pe peretele camerei sale foi de hârtie pe care erau copiați psalmii penitenței:
50, 51. Din patul său de suferință, îi citea fără întrerupere. Singur în fața
lui Dumnezeu și a sa însuși, el își evoca viața trecută. Îl mâhnea îndeosebi mărirea
și mai ales năruirea oricăror speranțe omenești, căci prin năvălirea
barbarilor, arienii, ereticii combătuți la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325),
urmau să fie stăpânii Africii, în timp ce Imperiul, a cărui autoritate ar fi
putut susține Biserica, se prăbușea. Dar cu o credință invincibilă, el știa că
Biserica este eternă. Cetatea lui Dumnezeu De Civitate Dei ocrotește
rămășițele cetății terestre. Gotul nu cucerește ceea ce apără Hristos, spunea
el. Suferițele sale sporind, el nu a mai vrut să țină seama de această cetate
nepieritoare, unde oamenii își vor afla odihnă, unde se vor vedea unii pe
alții, unde își vor regăsi pe cei dragi și multă vreme absenți.
În ziua a V-a a calendelor din septembrie,
430 d. Hr., cel ce a fost un admirabil slujitor al Bisericii lui Hristos și al
Imperiului[116],
Aurelius Augustinus din Tagaste, în cântare de imnuri și-n murmur de rugăciune
a intrat în Viață și slavă veșnică.
Vandalii erau la porțile Hipponei. Dar porțile
cerului erau cele care-l puneau pe cel ale cărui moaște vor fi transferate în
Sardinia, iar mai apoi în Parva (în sec. VIII).[117] Passidio ( 440) este primul care a
catalogat operele sale și a scris prima bibliografie augustiniană.[118]
5.
Psalmii în exegeza
duhovnicească a Părinților Bisericii
Analizând în alt loc pedagogia Psaltirii în
exegeza la Psalmi a Sfinților Vasile cel Mare , Ambrozie de Milano și a Fer.
Augustin[119]
am identificat, în mare, că, în esență, fondul exegezei celor trei
contemporani ține în sine o cale pedagogică. Un urcuș duhovnicesc pe care,
mai apoi, Părinții (culminând cu Sf. Nicolae Cabasila) îl vor socoti viață în
Hristos[120],
relevată sufletului creștin și prin exegeza patristică.
De la început, sursă de inspirație și în alte
cărți ale Vechiului Testament (Cântarea lui Moise, Ieșire 15.1-19;
Deut. 32.1-43; Judecători 5.2-5; Cântarea Anei, mama lui
Samuel, I. Sam. 2.1-10; alți psalmi atribuiți lui David II. Sam. 22;
I Cronici 16.8-36; Isaia 12.4-6; Isaia 25 sau cântarea
răscumpăraților din Isaia 26; Ieremia 3.22-25; 10.23-25; 16.29-30;
18.18-23; 20.12.18; Iona 2.3-10; Avacum cap. 3)[121] dar și în Noul Testament (ritualul
Cinei, din Mt. 26.30; Efes. 5.19; Col. 3.16, mare parte
(116) din citatele V.T. din N.T. (283) pornesc din Psalmi).[122] Istoria pedagogiei creștine arată mai
apoi cât de importanți erau psalmii în utilizarea lor liturgică, dar și
catehetico-omiletică. Fie Tertulian[123], fie Clement Romanul[124], în textul Constituțiile Apostolice[125]
sau cărțile de erminie duhovnicească a psalmilor pe care vom încerca să le
identificăm acum atestă un mare atașament al creștinilor față de psalmi. Ne
dăm seama de importanța pe care o va fi ocupat în spiritualitatea Fer.
Augustin, o dată în plus dacă admitem cu H.Lesetre că în Occident, cântarea
psalmilor va fi fost introdusă de Sf. Ambrozie la Milano, în cultul public, la
vreme de restriște.[126]
În ce privește școala Alexandrină și Antiohiană,
remarcabili sunt Hipolit și Origen. Cel dintâi lasă posterității două
comentarii scurte, la Psalmul 1 și 2, cu largi conotații hristologice[127], psalmul 1 vizând Întruparea, ce de-al 2-lea
Patima lui Hristos. Cel ce avea însă să dăruiască un plus de greutate exegezei
la Psalmi, va fi Origen, dar care rămân însă particule infime din vasta sa
exegeză.
În P.G. XII. 1053 ș.u. au mai
rămas fărâmițe exegetice din psalmii 36, 37, 38. Vor fi suplinite
aceste lipsuri prin prezența unor elemente exegetice la Ilarie de Poitiers,
Ambrozie sau Ieronim, cei care - ca și Augustin vor fi folosit și Hexapla
lui Origen în exegeză. Hexapla care, în cercetarea filologică origenistă,
căpătase izvoare noi în stabilirea textului psalmilor (două surse anonime)[128]
precum și o numerotare unitară. Nu este cazul să insistăm deocamdată, asupra
conținutului exegezei origeniste, dar se cuvine să remarcăm că Origen dă
psalmilor o valoare hristologică, pe care autorul o socotește esențială în
valorizarea spirituală a sensului literar al Scripturii.[129]
Aceasta va fi baza valorică și în cazul exegezei augustiniene.
Din același spațiu se va naște exegeza lui Eusebiu
de Cezareea, realizată în jurul anilor 320 (cf. Questen) rămasă în memoria
patristică prin textele publicate în P.G. XXIII, fragmente la Psalmii
51-95.3 precum și alte fragmente importante. Amestec de istoricizare și
alegorizare, în scrisul lui Eusebiu se simte totuși simpatia față de Origen
(asemenea lui socotind pe David unic autor al Psalmilor). Opus co în raport cu exegeza lui Eusebiu vor
fi Comentariul la Psalmi al lui Diodor din Tars[130], precum și exegeza lui Teodor de
Mopsuestia la psalmi[131]
programatic antiorigenistă în ce privește criteriile exegezei. Diodor aduce un
suflu riguros literar, care se va transmite și lui Teodor.Iar dacă Diodor arată
că însuși David zice psalmul, Teodor va valoriza excelent acest
realism în comentariu care, prin rigoarea lui literară. Alți doi exegeți
excepționali în predică, Sf. Ioan Gură de Aur (P.G. LV) și
Teodoret de Cir (P.G. LXXX), (~ 440) vor lăsa ei înșiși comentarii la
Psalmi. Acesta di urmă, aflat sub influența lui Diodor dar și a lui Teodor de
Mopsuestia, recuperează în permanență cheia hristologică a discursului,
comentariile abundând însă și în elemente de istoricitate ca ale lui Eusebiu
(din a cărui rădăcină filologică și ------- scrisul).
El va remarca (comentând Ps. 17, ca și Ps. 83(84)) temele hristologice:
Israelul Hristos Bisserica, fiind trinomul de forță al exgezei sale.
În aceeași geografie spirituală fixate, sunt cele
două comentarii ale fraților capadocieni. Pe de o parte, Sf. Vasile cel Mare,
care cel puțin în limba română dă cel mai cunoscut comentariu la Psalmi[132]
iar fratele său, Sf. Grigore de Nyssa, o lucrare asupra titlurilor Psalmilor.[133]
Dacă textul basilian este ușor de citit pentru publicul român, merită să
menționăm că textul Sf. Grigore aduce pentru planul exegezei psalmilor în
ce-l privește pe Augustin icoana excepțională a Nunții, a Căsniciei dintre
Israel și Hristos, apoi Hristos-Biserică, (Hristos caput = Biserica membra,
idee reluată de Augustin în comentariul la Fericit Bărbatul Ps.1.1)[134]
Trecând prin exegeza lui Chiril al Alexandriei
cu vagi ecouri exegetice una din cele mai ample lucrări aparține lai Didim
cel Orb[135],
situat între Sf. Chiril și Sf. Atanasie, ale căror exegeze la psalmi sunt
lipsite de consistență. Atât interpretarea lor (acceptând că bucățile de
comentariu le aparțin), cât și aceea a lui Isihie al Ierusalimului (activ în
primele decenii ale sec. V), cuprinse în P.G. LV, sunt lipsite de
noutate.
Occidentului creștin îi revine însă meritul de a
fi lucrat și el la elaborarea unor lucrări de excepție în exegeze populară a
Psalmilor. În afară de Augustin, atât Ilarie cât și Ambrozie și Fer. Ieronim se
ocupă și ei de comentarea Psalmilor.
Insignis ecclesiarum Doctor Milanius cum avea
să-l numească Augustin realizează un Comentariu la Psalmul 118[136]
care va marca enorm evoluția teologiei occidentale și nu numai în teme ca
duplex natura, de anima, raportul suflet-corp, omul cel vechi și omul cel
nou, amplitudinea lui Dumnezeu în mântuire. S-a folosit în exegeză de Origen[137]
căruia s-a făcut un ecou mult spiritualizat. Textul , extrem de dens, aduce cu
sine o serie de adâncimi tematice pe care, odată ar trebui analizate nu doar în
raport cu Origen, ci și în raport cu Fer. Augustin.
La Sf. Ambrozie preocuparea exegetică în raport cu
Psalmii s-a realizat în două lucrări[138]: 1. Ennarationes in XII Psalmos
Davidicos (exegeză a psalmilor 1, 35-40, 45, 47, 48, 61 cu specială atenție
asupra mesianității lor) 2. Expozitio Psalmi CXVIII lucrare ce
cuprinde 22 de omilii la Ps. 118, cuprinzând concepția Sf. Ambrozie cu
privire la mijloacele prin care omul poate ajunge la perfecțiune.[139]
Atât Ilarie cât și Ambrozie sunt puternic
influențați de către Origen, prin nivelul de lectură duhovnicească la care
provoacă prin relația Hristos - Biserică (Ilarie), celălalt prin interpretarea
textului Sfintei Scripturi respectiv a Psalmilor după raportul între
Hristos și suflet.[140]
O altă tipologie exegetică propune Fer. Ieronim.
El este în primul rând dedicat analizării cărților profeților, acolo unde
exegeza de tip hristologic se leagă cu aceea de tip istoric. Proiectul lui de a
da un comentariu la Psalmii, pe care îi tradusese în latină pentru ediția ce va
purta numele Vulgata, nu s-a realizat integral. O scurtă culegere a
omiliilor sale la psalmi s-a realizat totuși, având la bază textele rostite în
mănăstirea de la Betleem, pentru frații lui monahi. Direcția aceasta monahală
a exegezei, va face din textul ieronimian un text spiritual de excepție,
specific hristologic, fidel textului și specificului pe care l-a aplicat în
comentariul la profeți.[141]
Ani buni mai târziu, Eftimie Zigabenul (unul din
cei mai de seamă teologi și exegeți bizantini ai sfârșitului de sec. XI și
începutul celui de-al XII-lea), cel care la îndemnul lui Alexie Comnenul (1081-1188)
avea să lase scrierea Panoplia dogmatică, punea în cuvântul de
deschidere al Tâlcuirii Psaltirii: Ce este soarele între celelalte
lumini ale cerului, aceea este Psaltirea între celelalte cărți insuflate de
Dumnezeu. Soarele luminează toate marginile lumii, Psaltirea luminează toate
simțurile inimii, toate cugetele sufletului și toate mișcările minții, în
micros cosmos (că așa se tâlcuiește omul, lume mică); îl încălzește ți îl
veselește, îl luminează prin cunoștința adevărului și prin descoperirea
dumnezeieștilor Taine. Îl aprinde cu dragoste către Dumnezeu, cu căldura
Duhului Sfânt și cu umilința lacrimilor. Îl veselește cu aducerea aminte de
Dumnezeu și cu făgăduința veșnicelor bunătăți ale Ierusalimului ceresc. Încât
nu este așa de trebuincioasă lumii călătoria soarelui, câtă este citirea
Psaltirii omului.[142]
6.
Ennarationes in
Psalmos
Prezenta lucrare are în vedere, ca temă de bază,
identificarea unor caractere specifice ale predicii augustiniene în Comentariul
la Psalmi. Pentru elaborarea și cercetarea aferentă unei astfel de analize,
am utilizat două lucrări. Una de referință SantAgostino Commento ai
Psalmi, a cura di Manlio Simonetti, Ed. Fondazione Lorenzo Valla/Arnoldo
Mondadori, Editore, ediția aVa, 2000.[143] Celălalt volum este unul de
popularizare, dar excelent realizat I Salmi pregati da S.Agostino,
introduzione di Beppe del Cole, Ed. Paolline, ed. VI, 1996.[144]Dacă
cea dintâi dispune de o introducere vastă și de un text bilingv latin-italian,
a doua lucrare are calitatea de a pune, într-un volum pentru popor, o
psaltire comentată din cuvintele și gândurile marelui african. Este motivul pentru
care noi înșine am ales acest al doilea volum, înainte de a dispune de cel
dintâi, pentru a-l tălmăci în românește și a-l pune la îndemâna credincioșilor.[145]
Primul volum reprezintă însă în opinia tuturor
latiniștilor patrologi italieni una din cele mai bune ediții. Remarcabilă
prin introducere, ediția dispune și de un comentariu final (p. 587-705), el
însuși o carte cu tot ce privește datele exegetice necesare parcurgerii acestei
lucrări de excepție. Din aceasta vom spicui noi înșine ----
conținutului comentariului la Psalmi:
1.
Comentar la Psalmul 25 - omilia este ținută la Hippona în 410/1.
Are subindicarea textuală ca fiind a doua interpretare a Psalmului 25, însă cea
dintâi datată câțiva ani mai înainte este numai consemnată de Augustin fără
a ști dacă a și fost predicată. Predica se împarte în două părți distincte (I.-
4 și 5 - 14). În prima, Augustin, plecând de la textul din Efeseni 4.22-24,
prezintă contrastul care se manifestă în noi, dintre omul cel vechi și cel nou;
în cea de-a doua parte, pornind de la versetul 1 al Psalmului 25, tratează
despre judecata lui Dumnezeu și cum trebuie să fie modul nostru de a judeca.[146]
2.
Comentar la Psalmul 29 omilie ținută la Hippona în 414/5. În
culegerea Ennarationes, figurează ca fiind a doua interpretare a
Psalmului 29, precedată de o alta pe care ca și în cazul Psalmului 25 nu a
predicat-o (datată de el, 392). După o tratare inițială de caracter doctrinar
asupra lui Hristos, pe baza împărțirii și subintitulării Psalmului (Cântare
pentru sfințirea casei), Augustin vorbește despre biserică edificiu
construit pe fundația Hristos (piatra Hristos, cea din capul unghiului),
punând în evidență atât moartea cât și învierea fondatorului Casei care este
și Capul Bisericii, continuând a cu lupta pe care el o duce împotriva
dușmanilor săi, luptă ce se va termina cu biruința Sa, până la sfârșitul veacurilor.[147]
3.
Comentar la Psalmul 41 omilie ținută la Hippona, după anul
410. În interpretarea acestui Psalm faimos și liturgic foarte important,
Augustin pleacă de la versetul prim: În ce chip tânjește cerbul după izvoarele
apelor, așa tânjește sufletul meu după Tine, Dumnezeule(Ps. 41.1)[148]
și-și direcționează discursul asupra căutării lui Dumnezeu din partea omului,
căutare pe care omul trebuie să o înceapă în mediul său apropiat, prima dată,
pentru a continua mai apoi căutarea în cele mai intime ale sale, depășind orice
fel de obstacol, pe care l-ar putea ridica, fie lumea înconjurătoare, fie din
propria condiție de muritor.[149]
4.
Comentar la Psalmul 51 cuvânt către popor, conținutul omiliei
asupra acestui psalm (Cartagina, 413) este generic rugăciunea la Dumnezeu
împotriva unui dușman, dar subtitlul (excelent actualizat la noi de ÎPS
Anania), și prima parte a comentariului de-aici pleacă, se leagă de un episod
din viața lui David (I Samuel 22.6 ș.u.) pe care Augustin a socotit cu
cale să-l citească în Biserică paremie înaintea psalmului. Această colegare
se întâlnește și la Eusebiu de Cezareea (Com. la Psalmi, P.G. XXIII, 411
ș.u.), ca și la Ilarie (Corpus Scriptorum Ecclesiasti Latinorum, XXII,
96 ș.u., Tracti Ps.), primul făcând o interpretare literară, al doilea, sub
influența lui Origen, una alegorică o alegorie hristologică pe care o va
impune ca valabilă inclusiv în viziunea lui Augustin, dar cu o substanțială
libertate în raport cu Ilarie de Poitiers. Tema pe care o dezvoltă este una
predilectă la Augustin: contrastul între cetatea pământească și aceea cerească,
cu specială atenție asupra destinului celei dintâi.[150]
5.
Comentar la Psalmul 64 omilie ținută la Cartagina către
sfârșitul anului 412. Bazându-se pe menționarea în subtitlu a captivității babiloniene,
Augustin dezvoltă și în această omilie tema confruntării între cele două
cetăți. Dar dacă în Comentariul la Ps. 51, tema este tratată mai ales din punct
de vedere al blestemului (răutății), ce atinge cetatea terestră, aici, în
armonie cu textul psalmului, care este un cântec de laudă și mulțumire adus lui
Dumnezeu (Ție, Dumnezeule, Ți se cuvine cântare în Sion (Ps. 64.1)), tema se
dezvoltă în raportul cu omul drept cel ce aparține mai mult cetății cerești:
efortul său pământesc este destinat să aibă finalitate și încoronare în slava
Ierusalimului ceresc.[151]
6.
Comentar (Enarratio)
la Psalmul 76 omilie
susținută la Cartagina către finalul anului 412. Interpretarea alegorică a subtitlului
(Pentru sfârșit: un psalm al lui Asaf; cu privire la Idutim -Cu glasul meu
către Domnul am strigat
(Ps. 76.1)) duce la analiza obstacolelor pe care
realitatea pământească le impune, precum și acțiunile necesare pentru a afla
odihnă fericită în Dumnezeu. Tema este dezvoltată fără ca Augustin să facă
tratarea cu care ne-a obișnuit să-și pornească izvorul exegetic (ton complex,
reflexiv
), ci caută în permanență raportarea la ritmicitatea psalmului:
argumentele alese pentru a-și atinge scopul, vădit practic, sunt variate:
contemporaneitatea cu lucrurile și întunecările sale (inclusiv în ceea ce
privește creștinismul), fuga timpului mântuirii
Dar, ca și în capitolele
anterioare, oricât de impetuos ar fi în argumentări, Augustin nu pierde din
vedere tema majoră odihna în Dumnezeu.[152]
7.
Comentar la Psalmul 86 este o omilie ținută la Cartagina, în
anul 412. Temeliile Lui sunt munții cei sfinți (Ps. 86.1), versetul
prin care se concentrează, la Augustin, în aducerea aminte de Sion, de
Ierusalim, iar de la acestea, duce la Ierusalimul ceresc. De unde, de obicei,
ținând tema predilectă a celor două cetăți, dar analizând mai ales pe cea
pământească, acum Augustin trece la fundamentarea temei cetății cerești, prin
analiza fundamentului (fundației, în sens propriu), care este Hristos,
analizând mai apoi raportul dintre Hristos și Biserică, trupul al vărui Cap
este. Textul, chiar dacă este scurt, sintetizează marea majoritate a temelor augustiniene.[153]
8.
Comentar la Psalmul 89 dintre ennarationes care compun cel
puțin ediția italo-latină de care vorbim acesta este unicul care nu știm a fi
fost predicat de Augustin ca atare, poporului vreunei biserici. Nu mai este
vorba acum de scurte notițe omiletice de interpretare pe scurt a psalmilor,
ca în celelalte ennarationes, ci de un adevărat comentariu. Lipsește
începutul obișnuit elocinței omiletice prin care, Fer. Augustin, în predică,
fixează tema de fond a omiliei sale, înainte de a trece la interpretarea pas cu
pas. De această dată se începe brusc, cu un comentariu sistematic, care are în
sine chiar unele conotații filologice și de critică textuală, de obicei evitate
în omilii. Dintre temele variate, care sunt puse în relație cu textul
Scripturii, sunt dezvoltate mai ales teme ca: Dumnezeu, scăparea noastră și
aceea legată între timp și Dumnezeu, timpul și noi (timp liturgic i-am zice astăzi).
Aceste teme fac pe specialiști anul rostirii-nerostirii, în jurul lui 414-416.[154]
9.
Comentar la Psalmul92 omilie predicată la Hippona în Postul
Mare al Paștilor anului 412. Amintirea, în subtitlu (Domnul a împărățit, în
podoabă S-a îmbrăcat
(Ps. 92.1)) a creației pământului, inspiră în
Augustin ideea a șase (șapte) vârste ale lumii. Dar firul roșu al comentariului
ține de frumusețea lui Dumnezeu, temă care induce mai apoi altă temă specifică
lui Augustin, aceea a smereniei lui Hristos și a creștinilor.[155]
10.
Comentar la Psalmul
109: Zis-a Domnul
către Domnul meu: «Șezi dea dreapta Mea...» (Ps. 109.1) este o omilie ținută
la Hippona în 412, în timpul Postului Mare. Psalmul 109 este de o indiscutabilă
valoare în ce privește semnificația sa mesianică: celebrarea biruinței
Împăratului Mesia asupra dușmanilor Săi, raportase psalmul deja la realitatea
nou-testamentară a Învierii și, cel puțin în creștinismul primar, era substanța
primară a exegezei hristologiei. Astfel, Augustin, atras mai ales de analizarea
lui membra Bisericii, nu atât al lui caput, care este Hristos, este atras
de astă dată de analiza, cu insistență a acestei relații membra-caput. O
amplă, nefolosită până aici, introducere în promisiunile lui Dumnezeu în
raport cu Israel, aduce în discuție, în chipul cel mai natural cu putință, pe
Hristos, mediatorul între Dumnezeu și oameni (Mijlocitor care a împlinit
făgăduințele lui Dumnezeu). După ce prezintă temele principale ale discursului
hristologic, Augustin se apleacă asupra Împărăției lui Hristos, asupra
participării Sale la omenitatea noastră și la starea noastră căzută, asupra
garanției pe care Hristos o oferă în vederea veșniciei, recuperând astfel o
excelentă finalitate pastorală și parenetică. [156]
11.
Conentar la Psalmul132: Iată acum: ce este atât de bun sau
atât de frumos decât să locuiască frații împreună(Ps. 132.1). Omilia este
predicată în Cartagina în decembrie 412. Pornind de la fericirea împreună
locuirii, care se împlinește în a trăi împreună cu Biserica, Augustin ,
atacând donatiștii, scrie în fond, un mic tratat adresat comunităților
monastice. Este cel mai spiritual-alegorizant comentariu din cele pe care, noi
înșine, le prezentăm în această lucrare.[157] De remarcat că aici explică excelent
termenul de monasteria, arătând că, etimologic, cheamă la (mona) singurătate.
12.
Comentar la Psalmul
133: Iată acum
binecuvântați pe Domnul
. Omilie care are în vedere mai ales explicația
asupra versetului1: în curțile casei Domnului. Comentând atria, ca
fiind partea cea mai dinăuntru a casei (nu trebuie să uităm construcția casei
specific latine, cu atria în centrul alcătuirii), arată că acesta este
locul din care creștinul trebuie să-și înceapă formarea. Augustin, afirmând
opoziția între latitudo iubiriii cu augustia urii (lărgimea
iubirii/îngustimea urii), pune accentul pe câștigarea, în inimă a unui spațiu
al creșterii în Duh.
13.
Comentar la Psalmul
136: La râul
Babilonului
(Ps. 136.1), este e fapt, o omilie ținută la Cartagina spre
sfârșitul anului 412. Aducerea aminte de Babilon (folosită și în Ps. 64.2, cu
semnificații soteriologice și antropologice excepționale, Augustin netemându-se
să folosească astfel de subțirimi intelectual-exegetice, pentru că-și
crescuse auditoriul prin prezentările făcute în zilele anterioare), dezvoltă
ideea dragă lui Augustin legată de cele două cetăți/realități. Aceeași temă
fusese atinsă în En. 64.2 și En. Ps. 51 cu privire la cetățeanul
cetății pământene; doar că în En.Ps. 64.3 ș.u. precum și aici (En. Ps. 136)
atenția este direcționată către cetățeanul cereștii cetăți. Dacă în En. Ps. 64
o face în perspectiva prezentului care-l așteaptă pe cetățeanul ceresc la
capătul peregrinării sale pe pământ (Ps. 64 fiind în sine un cânt de laudă și
bucurie), En.Ps.136, fiind legat de robia babilonică, devine un cânt de durere,
un cânt al durerii. De aceea Augustin vede acum condiția cetățeanul
Ierusalimului ceresc, al locuitorului care plânge mai întâi în prizonierat, pe
pământ.[158]
O temă oarecum origenistă, care prin apelul la nădejdea așteptării, spre
bucuria finală, trece însă în vistieria de duhovnicie a Bisericii. Interesantă
opoziția râu/mare (apă stătătoare), din care Augustin scoate învățături legate
de Ioan 7.37: Cel care crede în bine, precum zice Scriptura, râuri de
apă vie vor izvorî din pântecele sale trecând-o în context baptismal.[159]
Dar cum, aici, Babilonul are conotație negativă, râul Babilonului arată
trecerea a tot ce-i pământesc
14.
Comentar la Psalmul
143: Binecuvântat
este Domnul Dumnezeu (Ps. 143.1) Omilia ținută la Cartagina către finele
anului 412, pleacă de la invocarea pe care psalmistul o subscrie psalmului: al
lui David, cu privire la Goliat (istorie relatată de IRegi 17). Textul
analizează așadar cântul de bucurie davidică, eliberarea de grozăvia
Goliat, oferind lui Augustin șansa unei analize a
luptei spirituale. După o amplă introducere de caracter general dar și punctual
(cu detalii la fiecare verset), Augustin analizează motivul interiorității
(more solito), adică fiecare din noi poartă cel mai periculos inamic.[160]
Remarcabilă și identificarea David = Hristos / Goliat
= diavolul. (Cu tradiții până la Hipolit, De David et Goliath),
dar care dezvoltă mai apoi (15.2-3) relația smeritei icoane David Hristos
(smerenie + curaj), în raport cu sugestia dubletului Goliath diavol. Această
smerenie davidică, ca un soi de mijloc de identificare a lui Hristos, ca din
neamul smereniei lui David.
Acesta a fost, cât mai scurt cu putință,
conținutul de fond al Psalmilor comentați de Augustin, cuprinși în ediția
majoră pe care am citat-o. Am ales-o și din aceea că îmbrățișam ideea, comună
de altfel și la alți specialiști, conform căreia episcopul Augustin este
realmente magnific la întâlnirea cu poporul, în spațiul liturgic după
săvârșirea serviciului divin. Or, una dintre caracteristicile comune ale
acestor părți alese la Ennarationes, este tocmai liturgismul
lor. Augustin, om al Africii, știa bine că atât Actele Martirice, cât și
Epistolele lui Ciprian (episcopul martir al Cartaginei), alături de
lectura epistolelor pauline, ca și de părți alese ale Evangheliei, corpusul de
psalmi ai slujirii liturgice, ca și rugăciunile, constituiau, în fond, un corp
comun al Cuvântului lui Dumnezeu transfigurat Trupului-Biserică, corp comun,
care merita exegeza în spațiul care-l crease: spațiul liturgic.[161]
Alegerea lecturii sapiențial-epifanice a psalmilor
în habitatul din Hippona sau Cartagina, arată pe de-o parte, că ei făceau
parte, firesc din cult, dar și că erau iubiți de ascultători, fiind, cum am
arătat, hrană spirituală de excelentă valoare.
Manlio Simonetti
face, în introducerea la ediția italiană citată atât de amplu, (II. Le
Ennarationes in Psalmos di Agostino)[162], câteva referințe pe care le socotim
vrednice de reținut: După lectura din Evanghelie urma omilia. Aceasta era
orientată asupra interpretării unora din taxtele scripturistice amintite în
liturghie. De multe ori Augustin face apel la astfel de texte: interesul său
fundamental se îndreaptă spre unul din multele texte propuse de ritmul liturgic.
Preferința sa se îndreaptă după Evanghelii (mai ales aceea după Ioan), către
Psalmi. Am putea spune «mai ales către Psalmi» căci din cele 800 de predici
ajunse până la noi, în mai bine de 400, atacă texte din Psaltire. Lungimea
omiliei variază (
), astfel încât putem avea o predică de o jumătate de oră,
alta de maximum o oră (în jur de o oră). Pentru a cumpănii bine aceste
diferențe de lungime, trebuie să ținem seama că Augustin nu predica doar în
zile de sărbătoare, ci și în zile obișnuite (feriali), când auditoriul era
puțin în număr , dar de reală calitate. Pornind de la faptul că Augustin
rostește predicile sale în Cartagina și Hippona, concluzionează: nu este
arbitrară ipoteza că auditoriul din Cartagina era mult mai pregătit decât
cel din Hippona și chiar mai interesat. Analizând textele rostite în Cartagina
și pe cele din Hippo, nu putem decât să admitem această concluzie.
Că publicul era larg, e fără îndoială. Cum fără
îndoială notani au fost aceia care au preluat textul rostit de Augustin. E
bine însă să facem diferența între textele predicate real în fața Bisericii și
textele dictate numai, cele dintâi fiind mult mai vii, mai colorate, mai
aproape de perfecțiunea pe care o cere focul predicatorial. Chiar dacă au fost
stenografiate, textele augustiniene ajunse până la noi (spre deosebire de cele
ambroziene, de exemplu), par a fi luate din linia întâi, a ascultării
directe. De remarcat este de asemenea excelenta utilizare a textelor
Scripturii, deși toate canoanele unei exegeze duhovnicești, cu reală ancorare
în Tradiție (atât îndepărtată, cât și apropiată) largile referiri pe care le
putem face la raportarea lui Augustin la Origen Eusebiu de Cesareea Ieronim
Sf. Ambrozie sau alții arătând cât de adâncăera lucrarea Duhului Sfânt în țesătura
exegetică augustiniană.[163]
Este de ajuns să reamintim binomul exegetic Ierusalim (Biserica) ź Babilon (lumea) care a influențat atât de mult
exegeza particulară și ecclesială a vremii.
Ceea ce este iarăși remarcabil în elocința
augustiniană este simplitatea vorbirii despre lucruri înalte. Dăm spre
exemplificare câteva rânduri din elocința augustiniană, altfel decât aceea
care se remarcă în scrierile doctrinare, în retractări sau în discursuri
intelectuale. Mai cu adevărat episcop în fața concitadinilor săi, Augustin
rostește astfel: vom reda din Ennarationes la Psalmul 25 (în
propria traducere):
1.
Când a fost citită
Epistola Sf. Ap. Pavel, voi și eu am auzit glasul sfinți: «
așa cum este
adevărul întru Iisus: Să vă dezbrăcați de omul cel vechi al fostului vostru fel
de viață, care se strică prin poftele înșelăciunii, să vă înnoiți în duhul
nunții voastre și să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu în dreptatea
și sfințenia adevărului» (Efes. 4.21-24).Dar nici unul să nu gândească la
nevoia de a se dezbrăca de oarece material, cum și-ar da jos vreunul tunica sa,
nici că trebuie să ia ceva dinafară, pe deasupra, ca și cum ar lua careva vesta
pe sine după ce și-a tăiat tunica spre a-și pune o alta; pentru că această
interpretare pur literară nu îngăduie să realizăm duhovnicește în cele
dinăuntru ale noastre ceea ce Apostolul poruncește. De aceea Pavel continuă,
explicând ce anume înseamnă dezbrăcarea de omul cel vechi și îmbrăcarea,
reînveșmântarea omului nou; și, de altfel, restul lecturii privește numai
această ordine de idei. Vorbește Apostolul astfel, ca și cum ar răspunde unuia
ce-l întreabă: Dar în ce mod anume mă dezbrac de omul cel vechi pentru a mă
îmbrăca în cel nou? Să fiu eu un al treilea om? Mă dezbrac de omul cel vechi
care sunt, și mă reînveșmântez în omul cel nou, care nu sunt încă, gândind
astfel, obligatoriu la un al treilea om, aflat undeva la mijloc, între cel
vechi și cel nou, cel care se dezbracă și cel care se reîmbracă, drept nou? În
fine, pentru a evita ca vreunul, atins de această interpretare literară, să nu
facă ceea ce-i este poruncit și să se scuze, aducând dinainte obscuritatea
textului, Pavel continuă:
pentru aceea, lepădând minciuna, grăiți adevărul
(cf. Efes. 4.25a). Iată, așadar ce înseamnă lepădarea, dezbrăcarea de omul cel
vechi și înveșmântarea în cel nou: lepădând minciuna, grăiți adevărul fiecare
cu aproapele său, căci unul altuia ne suntem mădulare. (Efes. 4 )
2.
Dar nici unul dintre
voi, fraților, să nu gândiți că dacă trebuie să rostiți adevărul atunci când
vorbiți cu un creștin, se cuvine a minți atunci când grăiți cu un păgân.
Vorbești cu aproapele tău, iar aproapele tău este tot acela care s-a născut, ca
și tine, de la Adam și de la Eva. Suntem cu toții aproapele unii altora, prin
condiția dată nouă de nașterea noastră pământească; și, în alt sens suntem toți
frați, prin nădejdea la moștenirea cerească. Așadar, se cade să rețineți că
orice om este aproapele vostru, mai ales dacă nu este creștin. Nu ști ce
anume-l ține aproape de Dumnezeu, ignorând astfel modul în care Dumnezeu l-a
cunoscut mai înainte de a fu cunoscut de tine. Se poate chiar întâmpla ca acela
de care tu râzi pentru că adoră pietrele, să se convertească și să-L adore pe
Dumnezeu poate cu mult mai mare devoțiune decât tine, cel care cu puțin înainte
îl desconsiderai. Fără ca noi să știm sunt vecini nouă unii dintre acești
oameni care acum nu sunt încă în Biserică și, tot astfel, sunt departe de noi
unii care chiar fac parte din Biserică. Dat fiind faptul că noi nu știm
viitorul, să reținem că fiecare este aproapele nostru, nu doar prin condiția
umanității noastre muritoare, prin care suntem veniți pe acest pământ cu o
soartă egală nouă, dar mai ales prin nădejdea nașterii aceleia despre care am
amintit deja, pentru că nu știm ceva putea fi acela care acum este un nimic.
3.
De aceea fiți atenți la
cele ce urmează, cu privire la ce înseamnă a te dezbrăca de omul cel vechi și a
te îmbrăca în cel nou: Lepădând minciuna zice Pavel grăiți adevărul,
fiecare cu aproapele său, căci unii altora ne suntem mădulare. Mâniați-vă, dar
nu păcătuiți. (Efes. 4.25-26)Iată dar, de te mâni pe sluga ta căci a păcătuit,
mânie-te și pe tine însuți, ca să nu cazi tu însuți în păcat: Să nu apună
soarele peste mânia voastră.(I In. 3.15)Să interpretăm acum, fraților, acest
pas care ni se cere, în raport cu acest context: în însăși puterea umană,
bolnavă și muritoare, căreia-i suntem subiecți, mânia intră în creștini; dar nu
trebuie păstrată prea mult, pentru a deveni mânia de ieri. Scoate, smulge-o,
dar din inimă, mai înainte de a se stinge această lumină vizibilă pentru ca
Lumina cea imaterială să nu te părăsească. Dar mai putem interpreta într-un fel
acest pas al desăvârșirii. Soarele dreptății noastre este Hristos, Adevărul:
nu-i același soare cu cel adorat de păgâni sau de manihei și care-i văzut de
păcătoși, ci este acel soare de adevărul Căruia se umple de lumină (iluminează)
natura umană, la vederea Căruia se bucură îngerii cu puterea Căruia este
vindecată infirmitatea nevederii din inima omului, dar care o purifică
(curățește) numai pe măsura păzirii poruncilor. Când, grație credinței, acest
soare vine și începe să locuiască în om, mânia ce se naște în tine nu mai are
atâta putere câtă avea înainte de a se pogorî soarele peste ea, vreau să zic
dar, că lui Hristos trebuie să-I abandonezi sufletul tău, căci El nu poate să
locuiască (coabiteze) acolo împreună cu mânia ta. Înseamnă aceasta așadar, că
El iese din tine când tu însuți ieși de la El, pentru că, atunci când mânia se
învechește devenind ură, tu în fond ești ucigaș de oameni, ai săvârșit
omucidere căci, zice Sf. Ioan, oricine urăște pe fratele său, e ucigaș (I
Ioan 2.9); și aceasta înseamnă că se află în întunericul întunericului acela
care lasă să apună Soarele.
4.
Cu ajutorul Său, vei
putea considera de acum înlăuntrul tău, că ceea ce este prosperitatea astăzi
acordată celor păcătoși, nu va rămâne pururi cu ei: ori se va depărta de la ei
încă din viață, ori va dispărea odată cu moartea lor. Pe când, ceea ce ți-a
fost promis ție, rămâne veșnic cu tine. Tot ceea ce-ți este dat numai pe viață,
piere odată cu tine. Înflorește precum floarea ierbii. Și tot trupul este
precum iarba; iarba se usucă și floarea cade, în vreme ce Cuvântul lui Dumnezeu
rămâne pururi. De aceea întoarce fața ta de la ceea ce cade și înalț-o la ceea
ce stă! Dacă Hristos este trezit, acea furtună nu va mai scutura (?) barca ta,
căci credința ta va porunci vânturilor și valurilor și pericolul va trece. Iată
fraților, ce înseamnă tot ceea ce a spus Apostolul cu privire la dezbrăcarea de
omul cel vechi. Mâniați-vă, dar nu păcătuiți; peste mânia voastră să nu apună
soarele, nici să-i dați diavolului prilej. (Efes. 4.26-27)Cel vechi dădea
diavolului prilej, dar cel nou nu-i mai oferă: Cel ce a furat nu mai poate
fura. Cel vechi fura, cel nou nu mai poate fura. Dar este același om, un
singur om: era Adam, acum Hristos; era vechi, acum nou. Și așa vei împlini pe
toate celelalte(urmând toate întru cel nou).
5.
Dar acum să trecem la
o examinare mai atentă a psalmului, căci atunci când unul se află în lucrarea
Bisericii trebuie să suporte și pe păcătoșii ce sunt întru Ea. Dar nu-i
cunoaște pe păcătoși cel care este asemenea lor, eși sunt mulți păcătoși care ? împotriva păcătoșilor, tot astfel cum un sănătos
suportă pe doi bolnavi mai ușor decât se suportă doi bolnavi între ei, unul pe
altul. Pentru aceasta, fraților, aceasta-i învățătura noastră: Biserica
vremurilor noastre este asemenea unei arii am mai spus-o și de aceea o
repetăm care conține neghină și grâu. Nimeni nu încearcă să arunce afară
toată neghina decât numai atunci când e vremea strângerii grâului. Și nimeni nu
lasă aria înainte de a strânge rodul, căci n-ar avea de ce o face, iar a te
afla în afara Bisericii doar pentru că n-ai vrut să suporți păcătoșii, înseamnă
a fi încercat să smulgi neghina mai înainte de a putea intra în grâu. Fiți
atenți, fraților, la ceea ce vreau a vă spune. Atunci când spicele de grâu
încep să se coacă, chiar de sunt în mijlocul neghinei, nu se ating între ele;
pentru aceasta putem zice, nici nu se cunosc între ele, pentru că în mijlocul
lor se interpune neghine. Și cine privește un pic mai de departe aria aceea,
crede că-n ea nu-s decât neghine. Dacă este vreunul care nu scrutează cu mare
atenție aria, dacă nu atinge roada cu mâna, dacă nu gustă, atingând cu buzele
și folosește doar cele care ajută curățeniei, îi va fi greu să separeu spicele
de grâu, să le culeagă. Și așa cum este cu spicele de grâu care trebuie a fi
căutate fiecare în parte, una câte una, fără să se atingă ca să nu se scuture,
așa este și cu cei care, numai ce s-au copt și se și cred că sunt singurii
copți. Un atare gând, fraților, l-a ispitit și pe Ilie, un om atât de mare, cel
care I-a zis lui Dumnezeu, după cum aduce aminte Apostolul: Au ucis pe profeții
Tăi și-au dărâmat altarele Tale și ei caută să-mi ia viața.(I Regi 19.10.18
precum și Rom. 11.3-4) Dar ce-i răspunde Domnul? Mi-au rămas șapte mii de
oameni, care n-au îngenuncheat dinaintea lui Baal. Nu i-a răspuns: mai sunt
alte două mii asemenea ție. Ci i-a spus: nu te crede singur. Mai sunt șapte mii
și tu te credeai singur! Fiți dar atenți cu mine împreună, fraților, și
păzească Domnul cu mila Sa inima noastră, pentru ca ceea ce vă voi spune să fie
înțelese de voi în așa fel încât să rodească și să fie eficace în voi. Pe
scurt: cel care este încă păcătos, nu vede c-ar fi cineva bun; cine este bun,
drept, să nu se creadă singurul bun, singurul drept. Ați înțeles aceasta? Iată,
repet: fiți atenți la ce vă spun! Cine este păcătos, își întreabă conștiința
sa, și luând de la aceasta reavoință, nu vede pe nimeni bun; cine este bun, nu
se teme să se ? cu cel păcătos, căci,
veni-va momentul în care va fi scos din mijlocul lor. Pentru aceasta am cântat:
Să nu-mi nimicești sufletul împreună cu cei necredincioși și nici viața mea cu
vărsătorii de sânge. (Ps. 25.9)Ce înseamnă de fapt să nu-mi nimicești
sufletul? Nu-mi pierde sufletul cu cei necredincioși? De ce l-ar pierde
Dumnezeu împreună cu aceia? Vedem că de fapt I se spune lui Dumnezeu: Pentru că
acum tolerezi că stăm împreună, nu se pierde cu cei dimpreună cu care ne ții
acum împreună. Acesta este sensul adânc al psalmului pe care acum voiesc a-l
examina dimpreună cu voi, pentru că este scurt.
6.
Judecă-mă, Doamne.
Cerând să fie judecat, psalmistul cere un lucru care ar putea să-i aducă
îngrijorare, ba chiar să-l pună în pericol. Ce anume înseamnă să fie judecat?
Cere să fie despărțit de păcătoși. De altfel, într-un alt loc, spune clar cu
privire la aceeași judecată: Judecă-mă Dumnezeule, și fă-i pricinii mele
judecată împotriva neamului lipsit de sfințenie. (Ps. 42.1) Explică de ce a
zis: Judecă mă dat fiind faptul că acum cei buni și cei păcătoși intră
laolaltă în Biserică, el vede și înțelege ca să nu rămână fără de județ, ca cei
drepți și păcătoșii să nu meargă împreună în focul veșnic. Judecă-mă, Doamne!
De ce? Căci nădăjduind întru Domnul, nu voi slăbi. (Ps. 25.1b) Ce înseamnă
nădăjduind întru Domnul? Căci cade în mijlocul păcătoșilor cel ce nu
nădăjduiește întru Domnul și dintru aceștia se nasc schismele. Tremură în
mijlocul păcătoșilor, ei înșiși fiind căzuți, și n-au vrut să rămână buni în
mijlocul celor păcătoși. De-ar fi fost grâu, ar fi suportat neghina în țarină
până la vremea recoltei. Dar ei, ei sunt neghină și vânt ce suflă înainte de
recoltare, ducând departe pleava pe care a zvârlit-o între spini. Astfel,
pleava a fost purtată foarte departe de arie, dar ceea ce a rămas, este oare
numai grâu? Sigur, înainte de seceriș nu pleacă plava,
căci ea rămâne laolaltă cu spicele rodnice și este secerată numai la vremea
secerișului. De-aceea a zis și psalmistul: Că eu întru nerăutate am umblat și
întru Domnul am nădăjduit. (Ps. 25.1)De-ar fi nădăjduit în om, ar fi vânt, că,
uneori, chiar acel om trăiește rău, că nu ține calea cea bună, acele căi bune
pe care el însuși le-a prezentat în învățătura sa, sau le-a învățat în
Biserică, ci urmează acelea pe care diavolul însuși i le predă (în învățătură),
pe care diavolul le învață. Iată dar, de ce nădejdea-i la Dumnezeu, căci pusă
în om, se prăbușește, dacă omul se prăbușește, cade, dacă omul cade. Dar pentru
că nădăjduiește în Domnul, rămâne de nezdruncinat.
7.
Textul continuă:
Cearcă-mă, Doamne, pune-mă la încercare, aprinde-mi rărunchii și inima. (Ps.
25.2) Ce înseamnă aprinde-mi rărunchii și inima? Aprinde bucuriile mele,
aprinde-mi gândurile mele (a zis inimă, pentru a indica gândurile și rărunchii,
pentru a defini bucuriile), căci eu nu am a mă gândi la cele ale păcatelor,
chiar dacă păcatele mă țin legat. Dar cu ce să aprinzi (Doamne), rărunchii mei?
Cu focul Cuvântului Tău. Și cu ce să aprinzi inima mea? Cu fierbințeala Duhului
Tău. Despre această fierbințeală, altădată este zis: nimic nu se poate ascunde
de căldura Lui. (Ps. 18.7) și despre acest foc spune Domnul: Foc am venit să
arunc pe pământ. (Luca 12.49)
8.
Apoi continuă: Că
mila Ta este în fața ochilor mei și întru adevărul Tău am bineplăcut.(Ps.
25.3) Altfel spus, nu am bineplăcut omului, ci am căutat să-ți plac Ție,
înlăuntrul meu, acolo unde Tu mă vezi; și nu mă tem să displac oamenilor,
vederii lor, cum spune Apostolul: Dar fiecare să-și cerceteze propria sa faptă
și atunci se va lăuda numai față de sine însuși și nu față de altul. (Gal.
6.4)
9.
În adunarea
deșertăciunii n-am șezut și cu cei care calcă legea n-am intrat. (Ps. 25.4)
[Fiți atenți] Luați aminte la semnificația lui n-am șezut. Spune: nu am
șezut referindu-se la modul în care Dumnezeu privește acest lucru. De altfel,
în multe cazuri tu n-ai ? în sfătuire și
n-ai șezut întru aceea: de exemplu, n-ai fost la teatru; dar gândești la cele
de la teatru împotriva cărora se înalță cuvintele: Aprinde rărunchii mei!
Stat-ai acolo cu inima chiar dacă n-ai șezut acolo cu trupul tău [cu prezența
ta fizică]. Se poate întâmpla chiar să cazi fiind constrâns de un altul să stai
acolo, sau, dintr-o obligație sacrosanctă să trebuiască să stai acolo. Cum se
poate aceasta? Se poate întâmpla, ca dintr-o obligație duhovnicească, un rob al
lui Dumnezeu să se afle într-un amfiteatru: vrând să slobozească nu știu care
gladiator, sau așezându-se acolo, plătind pentru cel care-l vrea slobozit. Iată
cum n-a stat întru sfatul orgoliului, vanității, chiar dacă părea a ședea cu
trupul acolo. Ce înseamnă atunci a ședea? Înseamnă a fi de acord cu cei care
stau realmente acolo. De nu ești de acord cu ei, poți sta în prezența lor, căci
nu șezi cu ei acolo; iar de ești de acord cu aceea și lipsind, chiar în absența
ta, șezi laolaltă cu ei. Urât-am adunarea făcătorilor de rău și cu cei
necredincioși nu voi ședea. (Ps. 25.5) Vedeți cum toate acestea se referă la
interior, la cele dinăuntru. Și cu cei necredincioși nu voi ședea.
10.
Spăla-voi întru
nevinovăție mâinile mele și voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne! (Ps.
25.6), dar nu cu apa aceasta văzută. Speli mâinile tale când cu devoțiune crezi
în faptele tale și ești nevinovat în ochii lui Dumnezeu; căci dinaintea ochilor
lui Dumnezeu este un altar, de care atârnă sacerdoțiul (preoția) Său, al Celui
ce dintâi pentru noi S-a dăruit. Este altarul ceresc și acest altar nu-l pot
atinge decât aceia care și-au spălat mâinile cu cei nevinovați. De altfel, sunt
mulți dintre aceia care au atins altarul pământesc, ei fiind nedemni de aceasta
și Dumnezeu Însuși îngăduie, pentru un timp dat, ca Tainele Sale să pătimească
(injuria) nedrept. Dar credeți, fraților, că la fel va fi și în Ierusalimul ceresc?
Să nu credeți că așa cum stați acum între zidurile aceleiași biserici, laolaltă
cu păcătoșii, veți sta și-n sânul lui Avraam, unii cu alții. De aceea, nu vă
temeți și spălați-vă mâinile! Și înconjurați jertfelnicul Domnului, unde
aduceți daruri lui Dumnezeu, unde înălțați rugăciuni, unde conștiința-i curată,
unde-i spui lui Dumnezeu cine ești. Și dacă mai este înlăuntrul tău ceva care-i
displace lui Dumnezeu, El îți va da vindecarea, El, Cel căruia I te confesezi.
Așa, dar! Spală între cei nevinovați mâinile tale și stai în jurul altarului
Domnului ca să auzi toate cuvintele de laudă ce I se cuvin.
11.
Și astfel se continuă:
Ca să aud glasul laudei Tale și să povestesc minunile Tale. (Ps. 25.7) Ce
semnifică ca să aud glasul laudei Tale? Pentru a înțelege. În fond, ca să
auzi adâncul lui Dumnezeu nu înseamnă și nu-i la fel cu a auzi aceste sunete,
din care unele sunt bine înmiresmate, iar altele nu! Câte sunete/glasuri nu
ascultăm noi, dar ele nu sunt bineplăcute lui Dumnezeu! Câți nu sunt dintre
aceia care au urechi, dar nu acele urechi despre care Iisus zice: Cine are
urechi să audă. Bine, dar atunci ce înseamnă să audă glasul laudei? Vă zice
că, dacă nu sunteți altfel în stare, mila lui Dumnezeu ajută rugăciunilor
voastre. A asculta glasul laudei înseamnă să înțelegi înlăuntrul tău că tot
ceea ce-i rău întru tine, este cauzat de păcatele tale și tot ceea ce-i bun,
inclusiv cele bune pentru justificarea binelui, sunt de la Dumnezeu. Tu asculți
așadar cuvântul laudei în momentul în care nu te lauzi pe tine niciodată, nici
măcar când ești bun cu adevărat, căci în momentul în care-ți lauzi bunătatea,
devii rău. Smerenia te-a făcut de fapt bun, așa că mândria, îngâmfarea te va
face iarăși rău și păcătos. Tu te-ai convertit ca să fii iluminat și, prin
întoarcerea ta, te-ai umplut de lumină, te-ai luminat prin întoarcerea ta. Dar
unde te-ai înălțat prin convertirea ta? Oare la tine însuți? Dar dacă tu te-ai
fi luminat prin convertirea la propria-ți natură, nu te-ai mai fi putut ridica
din cele ale întunericului (din tenebrele păcatului), căci ai fi rămas pururi
tu cu tine însuți. Dar atunci, cum de te-ai luminat? Pentru că te-ai convertit
la ceva ce tu nu ești. Dar ce-i aceasta întru care ești acum și ce n-ai fost? Este
Dumnezeu Lumină. Tu nu erai lumină, pentru că ești păcătos, după cuvântul
ce-l zice Apostolul: Altădată erați în întuneric, dar acum lumină sunteți
întru Domnul, ca fii ai luminii să umblați! (Efes. 5.8) Ce înseamnă altădată
erați întru întuneric dacă nu că erați oameni vechi? Dar acum sunteți lumină
nu fără de ?Căci sunteți lumină voi, cei ce
erați întru întuneric, pentru că ați fi fost luminați spre aceasta. Să nu crezi
că ești propria ta lumină: adevărata Lumină este aceea care luminează pe
tot omul care vine în lume. (Ioan 1.9) Astfel tu, în ce te privește,
dându-te unei voințe păcătoase, eului tău depărtat de Dumnezeu, erai aruncat
întru tenebre, acum însă, tu strălucești adus fiind la lumină. Dar de ce
acelora cărora li s-a spus acum lumină sunteți, pentru a nu se îngâmfa, Pavel
a adăugat imediat întru Domnul. Căci zice: Altădată erați întuneric, dar acum
lumină sunteți întru Domnul. Căci știi că afară din Domnul nu poți fi lumină și
ești lumină căci ești în Domnul. Și ce ai tu pe care să nu-l fi primit? Și
dacă l-ai primit de ce te fălești ca și cum nu l-ai fi primit?(I Cor. 4.7)
Astfel, Apostolul, același, a spus-o în alt mod oamenilor care se îngâmfă,
voind să-și atribuie loruși, ceea ce este din Dumnezeu, mărindu-se de binele care
n-are izvorul în ei. Pentru aceștia și zice: Ce ai tu pe care să nu-l fi
primit? Și dacă l-ai primit, ce te fălești ca și cum nu l-ai fi primit? Cel
care a dat celui sărac poate tăia de la cea bogat, căci numai cel care a dat
poate și retrage darul. Iată ce înseamnă, așadar, fraților, ceea ce eu am
tâlcuit pe cât am putut, din ceea ce înseamnă Spăla-voi întru nevinovăție
mâinile mele și voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne ca să aud glasul laudei
Tale, aceasta pentru că, tot ceea ce am bun, nu izvorăște din mine, ci din Tine
care ai și dăruit, pentru ca eu să nu mă preamăresc pe mine întru ale mele, ci
pe Tine întru cele ce mi-ai dăruit. Pentru aceea continuă psalmul: și să
povestesc minunile Tale. Ale Tale, nu ale mele.
12.
(v.8-9) Apoi
continuă: Că mila Ta este în fața ochilor mei și întru adevărul Tău am
bineplăcut.(Ps. 25.3) Altfel spus, nu am bineplăcut omului, ci am căutat să-ți
plac Ție, înlăuntrul meu, acolo unde Tu mă vezi; și nu mă tem să displac oamenilor,
vederii lor, cum spune Apostolul: Dar fiecare să-și cerceteze propria sa faptă
și atunci se va lăuda numai față de sine însuși și nu față de altul.(Gal. 6.4)
În adunarea deșertăciunii n-am șezut și
cu cei care calcă legea n-am intrat. (Ps. 25.4) [Fiți atenți] Luați aminte la
semnificația lui n-am șezut. Spune: nu am șezut referindu-se la modul în
care Dumnezeu privește acest lucru. De altfel, în multe cazuri tu n-ai ? în sfătuire și n-ai șezut întru aceea: de
exemplu, n-ai fost la teatru; dar gândești la cele de la teatru împotriva
cărora se înalță cuvintele: Aprinde rărunchii mei! Stat-ai acolo cu inima chiar
dacă n-ai șezut acolo cu trupul tău [cu prezența ta fizică]. Se poate întâmpla
chiar să cazi fiind constrâns de un altul să stai acolo, sau, dintr-o obligație
sacrosanctă să trebuiască să stai acolo. Cum se poate aceasta? Se poate
întâmpla, ca dintr-o obligație duhovnicească, un rob al lui Dumnezeu să se afle
într-un amfiteatru: vrând să slobozească nu știu care gladiator, sau așezându-se
acolo, plătind pentru cel care-l vrea slobozit. Iată cum n-a stat întru sfatul
orgoliului, vanității, chiar dacă părea a ședea cu trupul acolo. Ce înseamnă
atunci a ședea? Înseamnă a fi de acord cu cei care stau realmente acolo. De nu
ești de acord cu ei, poți sta în prezența lor, căci nu șezi cu ei acolo; iar de
ești de acord cu aceea și lipsind, chiar în absența ta, șezi laolaltă cu ei.
Urât-am aadunarea făcătorilor de rău și cu cei necredincioși nu voi ședea.
(Ps. 25.5) Vedeți cum toate acestea se referă la interior, la cele dinăuntru.
Și cu cei necredincioși nu voi ședea.
Remarcăm așadar nu doar excepționala verbialitate
(oralitate) a textului, care desigur ajungea mult mai ușor la ureche
auditoriului, ci și bogăția de teme pe care o însuma zicerea augustiniană. Un
exeget relativ recent (1975), Wilhelm Weischedel (doctor în filozofie, 1932,
teolog luteran la bază), concluziona la capătul inui articol excelent, Augustin
sau folosul păcatului: Gândirea lui Augustin se desfășoară astfel în
toate problemele pe care le atinge, de la împărăția omului până la Împărăția
lui Dumnezeu, într-o enormă strădanie de a ajunge, pornind de la om, la
judecăți despre lucrurile divine. Faptul că el poate să pătrundă, ca puțini
alții înaintea lui, în tainele lui Dumnezeu, se explică prin aceea că lui i se
deschid tainele omului la adâncimea la care nici un gânditor anterior nu a
ajuns. Tainele omului sunt dezlegate însă numai de acela care este înlăuntrul
lui om, întocmai și mai ales cum e Augustin: un om cu tot ce este uman în el.[164]
Universalitatea căutării, în astfel de teme, a lui
Dumnezeu ne este dovedită în paralelismul căutării cu aceea a altor
Sfinți Părinți. Am remarcat deja câțiva dintre ei. Să mai remarcăm unul care, o
spune el și-am arătat-o și noi, a exercitat o influență marcantă asupra vieții
sale duhovnicești. Sfântul Antonie cel Mare. Într-o introducere la Scrisorile
acestuia, Kallistos Ware consemnează: La prima vedere aceste șapte scrisori nu
par să fie niște scrieri remarcabile. Ele nu trebuie citite numai o dată
Pentru că înțelesul lor adânc să iasă la suprafață este nevoie de o lectură
atentă și fără grabă, în urma căruia cititorul va reuși să desprindă temele
dominante ale învățăturii Sf. Antonie, teme la care el revine neîncetat:
mâhnirea Duhului Sfânt în conștiința fiecărei persoane, necesitatea
auto-cunoașterii descoperirii și iubirii propriului sine creat după chipul
lui Dumnezeu, mântuirea integrală a omului trup și suflet, chemarea de a-L
urma pe Mântuitorul Hristos în totala Sa deșertare de Sine și umilință,
unitatea Bisericii, care îmbrățișează atât Noul cât și Vechiul Testament,
îngerii, sfinții și toată suflarea, legătura noastră reciprocă ca mădulare unii
altora în trupul lui Hristos.[165] Măcar în parte temele sunt comune și
trebuie să recunoaștem, expunerea lor predicatorială în efort augustinian este,
măcar iarăși, mai seducătoare pentru areopagul gândirii moderne.[166]
Desigur, lucrarea
noastră este nedesăvârșită. Rugăm pe Augustin, sfințitul fericit, să plinească
lipsurile cu harul pe care l-a dăruit, prin cuvânt, Bisericii. Sporindu-ne
puterea de muncă și de reflecție, inclusiv asupra predicii sale.
Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula
[1] Henri Irénée-Marrou, Patristică și
umanism, București, Editura Meridiane, 1996, p.15
[2] Pr. Serafim Rose, Locul Fericitului Augustin
în Biserica Ortodoxă, traducere de C.Făgețeanu, București, Editura Sojia, 2002, p. 108-109
[3] textul poate cel mai cunoscut din Fer.
Augustin, temă de reală meditație pentru cel ce vrea să-și trăiască viața, în
adevăr, viața în Hristos
[4] apud Pierre de Labriolle, Histoire de
la littérature chretienne, Paris, 1924, p. 564-565
[5] Roznoveanu, Mirela, Civilizația
romanului-arhitecturi epice, cap. Veriga de aur, București, Editura
Cartea Românească, p.28-67
[6] Georgescu, Dr. Ioan, Opera științifică
a Sf. Augustin, în revista Observatorul, Beiuș, 1930, nr. 4-5-6 (nr.
omagial Sf. Augustin, 430-1930, p.209-215
[7] cf. Andreescu , Ioan, Origini
spirituale în arhitectura modernă, Bucureti, Editura Paideia și Simetria,
2000, 265p. ( în ceea ce ne privește, comparația Augustin-Toma dAquino,
p.116-118, contribuții la spații spirituale
)
[8] Chadwick, Henry, Augustin,
București, Editura Humanitas, 1998, p. 171-172
[9] Aut. cit., op. cit. București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al BOR, 1996, p. 236
[10] idem, ibidem, p.14-27
[11] editat la Iași, 1915, 68p.;alt arhiereu,
Gherasim Piteșteanu publică Viața Fericitului Augustin și scrierile sale,
BOR (1888-1889), NR. 1, P.63-70
[12] fără editură, 1929,19p.
[13] S.T.
nr. 3-4/1963, p.141-154
[14] M.O.
nr. 11-12/1957, p. 766-778
[15] S.T. nr. 5-6/1956,p.330-348
[16] S.T.,
nr. 3-4/1962, p.183-201
[17] M.O.
nr. 3-4/1962, P. 185-190. De asemenea, de același autor, referințe la Augustin
în Istoria filosofiei antice, București, Editura Institutului Biblic și
de Misiune al BOR, 1882, p.313-333
[18] S.T.
nr. 1-2/1971, P.98-109
[19] S.T.
nr. 7-8/1961, p.391-409
[20] S.T.
nr. 1-2/1959, p.3-21. De asemenea și în patrologia, editată de EIBMOR, 1956, p.
250-263, cap. Fer. Augustin
[21] S.T.
nr. 1/1931, p.7-36, (și în extras, București, 1931)
[22] S.T.
nr. 2/1931, p.3-34, (în extras, București, 1931)
[23] O. nr.
1/1964, p.110-127
[24] S.T.
nr. 5-6/1965, p.334-344
[25] M.A. nr. 7-8/1963, p. 567-584
[26] M.B. nr. 4-6/1964, p.198-209
[27] S.T. nr. 3-4/1961, p. 166-188
[28] B.O.R. nr. 12/1930, p.1108-1116
[29] B.O.R. nr. 7/1915, p.680-707 și B.O.R.
nr. 3/1916, p.229-233
[30] S.T. nr. 9-10/1970, p.637-648
[31] M.A. nr. 9-10/1965, p. 647-659
[32] M.A. nr. 3-4/1960, p.231-252
[33] S.T. nr. 7-8/1964, p.469-478
[34] B.O.R. nr. 11-12/1973, p.1252-1262
[35] Revista de filozofie, nr. 3-4/1943,
p.302-311
[36] S.T. nr. 2/1990, p.20-41
[37] S.T. nr. 9-10/1955, p. 640-649
[38] S.T. nr. 7-8/1953, p. 455-512
[39] S.T. nr. 9-10/1954, p.577-585
[40] S.T. nr. 3-4/196 3, p. 155-172
[41] un serial de articole publicate în B.O.R.
nr. 3/1887-1898, p. 259-274; nr. 9, p. 852-865; 1898-1899/3,
p.260-272;1900-1901/3, p. 283-291; 5, p . 402-411; 7, p.610-621; 8, p. 748-755;
9, p.862-871; 11, p.945-954; 12, p. 1166-11176; 1901-1902;1, p.33-42; 2,
p. 193-198; 3, p.241-248; 7, p. 636-644. Consemnăm astfel o p rimă
contribuție majoră la cercetarea lui Augustin.
[42] O. nr.2/1959, p.234-249
[43] O. nr. 3/1960, p.374-388
[44] M.A. nr. 7-8/1968, p. 544-560
[45] S.T. nr. 3-4/1969, p.232-244
[46] în volumul colectiv, Violența în
numele lui Dumnezeu, Alba-Iulia, 2002, p.344-351
[47] Fericitul Augustin ca
predicator, în revista Duh și Adevăr, nr.
1-3/1946, p. 11-18 și 4-6//1946, p. 8-18 sau din volumul Patristica
mirabila pagini din literatura primelor veacuri creștine, Iași, Polirom,
2001, din articolul Sfinții Părinți și unele aspecte ale societății vremii
lor Cenzura luxului feminin, p. 225-233 (unde analizează problema la
Ieronim, Ambrozie, Augustin și Paulin de Nola) precum și articolul Filosofia
în concepția Sfinților Părinți, apărut inițial în revista Rațiunea
mistică, nr. 1-2/1996, p. 57-64, ulterior în volumul MISCELLANEA
PATRISTICA, Ed. Amacord, Timișoara, 2001, p. 61-75
[48] Art. cit. în vol. Farmecul
scrierilor Patristice, Ed. Anastasia, 2002, articolul Modernitatea Fer.
Augustin, p.187-191
[49] Volum editat la București, Ed.
Christiana, 2002. capitolele Fiecare în rândul cetei sale, În căutarea Europei
pierdute, Cultură și spiritualitate, putând constitui oricând o axă de
cercetare corectă a contribuției episcopului de Hippona la elucidarea
unor direcții de socio-cultură și politică (politologie, geopolitică)
[50] cf. Păcurariu, Pr. Drof. Dr. Mircea, Dicționarul
teologilor români, București, Ed. Meridiane, ediția I, p.342
[51] Părintele Coman se referă aici la
articolul lui E. Portalié, augustin (Saint), din excelentul Dictionnaire
de Théologie Catholique, tom I.2/1926, col. 2268-2472
[52] Barenhewewr, O. are lucrarea: Geschichte
der altkirchlichen Literatur, vol. IV, Freiburg im Breisgam, 1924
[53] cei doi au scris: Casamassa, A.: Il Pensilio
di SantAgostino nell 396-397, apărută la Roma, 1919; iar Mnucci, U. scrie La
conversione di S.Agostino e la critica recente apud MISCELLANEA
AGOSTINIANA, IV, vol. II, p. 23-47
[54] e vorba de H. I. Marrou, Saint
Augustini et le fin de la culture antique, Paris, 1938, de a cărei
traducere dispunem acum în românește (trad. realizată de Dragan Stooianovici și
Lucia Wald, București, Ed. Humanitas, 1997, 564p.) De remarcat că același
H.I.Marrou a excelat în analiza augustianismului în lucrări ca: Traité de la
musique selon lesprit de Saint Augustin; Lambivalence du temps de
lhistoire chez Saint Augustin;Saint Augustin et laugustinisme,
fiind doar trei din lucrările de marcă.
Din nefericire editarea cărții Părintelui Coman
s-a făcut scăpându-se din vedere o bună coordonare a citatelor de autori, de
aceea pentru identificarea autorilor de la notele 51, 52, 53, 54 am utilizat
larga bibliografia a lui H. I. Marrou la ediția românească de la Sfântul
Augustin și sfârșitul culturii anice
[55] în ediția românească, bibliografia ocupă
p. 525-547
[56] Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan G. ,
Patrologie, ed. cit. p. 172
[57] apărută la Paris în 1930
[58] în volumul omagial În memoria lui
Vasile Pârvan, București, 1934, p. 21-27
[59] apărută la București, în 1944, 49p. (la
ediția a II-a, 1945)
[60] op. cit. , volum IV, București, 1986, p.
613-661
[61] Ne referim la lucrarea lui Eugen Cizek, Istoria
literaturii latine, apărută la București, Editura ?
S.A., 1994, vol. I. Să fie altfel în volumul II ? Nu este o întrebare retorică.
[62] apărută la Blaj, 1945, 83 p.
[63] P. Bernard Ștef, Sfântul Augustin.
Omul. Opera. Doctrina, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, , 288p.
[64] Beiuș, 1963, 150 p.
[65] p. 177-329
[66] amintit deja ca fiind un articol
excelent. Op. cit. p. 209-215
[67] în M.B. 5-6/1984, p. 329 ș.u.
[68] Negrescu, Dan, Literatură latină
autori creștini, București, Ed. PAIDEIA, edițiile pro universitaria, 1996,
cap. VIII, Aurelius Augustinus, p. 93-111. Ideea celor patru feluri
intelectuale, după Pierre dde Labriolle, Histoire de la littérature latine
chrétienne, Paris, 1924, p. 32
[69] în colecția PSB m. 64, Fericitul
Augustin, Scrieri, partea întâi, Confessiones Mărturisiri, trad. și
indici de Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, București, Ed. IBMBOR, 1985, 321p. O
ediție bilingvă (latină-română)apare la Ed. Nemira, 2003, în traducerea lui
Eugen Munteanu care realizează un excelent studiu de introducere, p. 5-24.
Eugen Munteanu a mai realizat două introduceri la Augustin: De dialectica,
București, Humanitas, 1991 și nepomenită de noi De Magistro/Despre
Învățător, Iași, Ed. Institutului European, 1995
[70] op. cit. p. 59-60
[71] Ed. Humanitas, 1994, 157 p. cu note
excelente p. 128-157
[72] Ediția citată, p. 5-15
[73] București, Ed. Humanitas, 1993, 268 p.
Remarcăm și o altă traducere a aceluiași Dan Negrescu, Soliloquia. Sermones,
studiu introductiv, trad. și note D. N., Timișoara. Editura de vest, 1992
[74] Introducere (Studiu introductiv),
P. 5-34
[75] ediție bilingvă, text latin-român,
București, Ed. Humanitas, 1991, traducere și note de Eugen Munteanu
[76] Idem, p. 5-8
[77] Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2002, 322 p.
[78] Cluj-Napoca, Rd. Dacia, 2002, 347 p.
[79] Ed. cit. , p. 5-56
[80] Prima cateheză inițiere în
viața în viața creștină, Iași, Ed. POLIROM, 2002, 189
p.
[81] Ed. cit.. p. 5-11
[82] Op. cit. ediția cit. , p. 13-29
[83] Despre iubirea absolută Comentariu
la Prima Epistolă a lui Ioan, (ediție bilingvă), Iași,
POLIROM, 2003, 334 p.
[84] Saint Augustine commente la
Premiére Lettre de Saint Jean, introduction I, de la
Potterie et Ag. Hamman, traduction Soeurs Carmélites de Mazile, coll. : les
Péres dans la foi, Desclée de Bronwer, 201 p.
[85] Sfântul Augustin De Doctrina
Christiana Introducere în exegeza biblică, ediție bilingvă, București,
Humanitas, 2002, p. 460
[86] ediția cit., p. 6-27
[87] București, Editura Științifică, 1998
[88] care marchează un alt studiu de excepție,
op. cit., ed. cit, p. 5-36
[89] ne referim la lucrarea prof. Vlăduțescu, Filosofia
primelor secole creștine, București, Ed. Enciclopedică, 1995
[90] apare la București în 1909
[91] Eftimescu Ștefan, Aureliu Augustin,
București, Ed. Gutenberg, 1895
[92] Sibiu, Arhidiecezana, 1941
[93] București, Ed. Anastasia, 1998
[94] Anton I. Adămuț, Filosofia
Sfântului Augustin, Ed. POLIROM, 2001, 197 p. Aceluiași autor îi aparține
și lucrarea Literatură și filozofie creștină, Iași, Ed. Fides, 1997
[95] op. cit. p. 37-72
[96] op. cit. p. 87-120
[97] Ed. cit. p. 121-133
[98] idem, p. 134-162
[99] idem, p. 163-170
[100] Remarcabil studiul/volumul lui Daniel
Popa: Opera și bibliografia Sf. Ioan Gură de Aur, ediție bilingvă,
Cluj-Napoca, 2002, 298 p.
[101] Pierrard, Pierre, Dizionario dei nomi
e dei santi, Edizioni italina a cura di Sara Laguzzi, Gemese Editore, Roma,
1990, p. 16
[102] idem, p. 16-17
[103] au utilizat ediția italiană Le
Confessioni, a cura di C. Carena, Ed. Cittá Nuova, ed. a III-a, 1998,, 392
p.
[104] Sesé, Bernard, Sfântul Augustin (ttrad.
Anca Viorica Costa - Foru) în volumul Viețile Sfinților Augustin, Benedict,
Bernard, Francisc din Assisi, Ioan al Crucii,Ed. Humanitas, 1996, p. 15
[105] chiar dacă fusese martorul martirajului
Sfântului Ciprian, episcopul care la 258 moare ca martir, în timpul persecuției
pe care Decius o ordonă, începând cu anul 250. Amănunte în vol. Actele
martirice, PSB, 11, București, IBMBOR, 1982, Actele proconsulare
ale Sfântului Ciprian, episcopul Cartaginei, p. 172-183
[106] Sesé, op. cit. p. 172-183
[107] proverb portughez, utilizat de Paul
Claudel drept motto la piesa Le Soulier de satin
[108] elemente mai ample în Reboul, Olivier, Introduzione
alla retorica, Bologna, Ed. Il Mulino, 1996, 302 p. precum și Barthes,
Roland, La retorica antica Alle origini del linguaggio letterario e delle
tecniche di comunicazione, (trad. Paolo Fabbri), Ed. Bompiani, 1994, 121 p.
(cu date despre retorica lui Cicero, p. 22-24)
[109] cf. Iordăchescu, Cicerone, Istoria
vechii literaturi creștine, Iași, 1935, vol. II, p. 15 și Sesé, op. cit.
care prezintă pe larg maniheii și maniheismul (p. 20 ș.u.)
[110] cf. Pierrard, Pierre, op. cit, p. 17.
Remarcabilă rămâne reflecția la Plotin pe care o realizează Hadot, Pierre, Plotin
sau simplitatea privirii, Ed. POLIROM, 1998, 233 P. (influență asupra lui
Augustin, a se vedea p. 88, p. 162-1776, 181-187)
[111] a se vedea Necula, Pr. Constantin, Ambrozie
omul, în volumul Sf. Ambrozie, Viu va fi sufletul meu, părți alese
din comentariul la Psalmul 118, Sibiu, Ed. Oastei Domnului, 2000, p. 15-17
[112] Pentru cititorul român, pe lângă lucrarea
Sf. Atanasie, Viața Sfântului Antonie cel Mare, una din cele mai bune
lucrări-reflecții asupra Sf. Antonie este aceea a ÎPS sale ÎPS, Nicolae
Corneanu, Viața și petrecerea Sfântului Antonie cel Mare, Timișoara, Ed.
Amacord, 1998
[113] Bedouelle, Guy, Dizionario di storia
della Chiesa, Edizioni Studio Domenicano (trad. Enzo Panzacchi), Bologna,
1997, p. 10
[114] Idem, p. 11
[115] Farmer, David Hugh, Dicționar al
Sfinților, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1991, p. 61 (trad. Mihai C.
Udma și Elena Burlacu)
[116] Cf. Brown, Peter, Întemeierea
creștinismului occidental, Iași, Ed. POLIROM, 2002, (triumf și diversitate
200-1000 d. Cr.) (trad. Hans Neumann), p. 59 unde analizează irascibilitatea
lui Augusin la orice fel de grupuri sau enclave autarhice
[117] Bedouelle, op. cit. p. 11
[118] Noi înșine am folosit pentru unele din
amănunte ediția Ponzio/Paolino/Possidio Vita di Cipriano/Vita di
Ambrogio/Vita di Agostino (a cura di M.Simonetti, Ed. Citta Nuova Edizione,
Roma, 1982, 164 p. Collana Testi Patristici, no. 6)
[119] Ne referim la articolul nostru: Calea
virtuții pedagogia Psaltirii în exegeza la Psalmi a Sfinților Vasile cel Mare
și Ambrozie al Mediolanului și a Fericitului Augustin, R.T. nr.
3-4/2000, p. 182-191 care conține și părți traduse din comentariile Fer.
Augustin la părți din psalmi (4.8; 33.8; 62.2; 130.1)
[120] În cele trei icoane pe care literatura
ni le pune la dispoziție: Sf. Nicolae Cabasila (Despre viața în Hristos);
Thomas Kempis (Urmarea lui Hristos) și Sf. Ioan de Kronstadt (Viața
în Hristos), toate trei cu conotații adânci în ce privește spiritualitatea
pe care o reprezintă (ortodoxă-catolică)
[121] Abrudan, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Cărțile
didactico-poetice, Sibiu, Ed. Universității Lucian Blaga, 2001. Articolul: Psalmii
răspândiți în alte cărți ale Bibliei decât în Psaltire, p. 62-69, precum,
de altfel, întreg capitolul Cartea Psalmilor în spiritualitatea ortodoxă,
p. 35-69
[122] Idem, p. 58
[123] Tertulian, De anima, în vol. Apologeți
de limbă latină, (trad. de Prof. N. Chițescu), București, EIBMBOR, 1981, p.
270-271 (De anima IX)
[124] Clement Alexandrinul, Pedagogul
II.4.5, în trad. Pr. D. Fecioru, București, EIBMBOR, 1982, P. 254-256
[125] Constituțiile Apostolice, cf.
Abrudan, op. cit. p. 58
[126] Cf. H. Lesétre, Le livre des psaumes,
Paris, 1928, p. LXXIX - LXXIII
[127] Texte publicate de Nautin, P. : Le
dossier dHyppolyte et de Méliton, Paris, 1953, p. 161 ș.u.
[128] Nautin, Origéne. Sa vie et son oeuvre,
Paris, 1977, p. 261 ș.u. Texte la V. Peri, Omelie origeniane sui Salmi,
Cittá di Vaticano, 1980
[129] Asupra operei origeniste, Crouzel, Henri,
Origen. Personajul exegetul omul duhovnicesc teologul, Sibiu, Ed.
Deisis, 1999, Cap. I.II. Operele lui Origen (p. 85-100); II.I. Interpretarea
Scripturii(p. 113-142) cu largi explicații asupra exegezei spirituale.
Asupra acestor specificități de metodă exegetică a se vedea și lucrarea
Părintelui Constantin Coman, Erminia Duhului, București, Ed. Bizantină,
2003, 340 p.
[130]Recent revendicându-se ca sigur al lui
Diodor, comentariul la Psalmii 1-50, (în vol. Corpus Christianorum, Series Graeca, VI)
[131] Text în parte restaurat de R.
Devrese (pentru psalmii 1-80 din exegeza lui Iulian din Eclano)
[132] Tradus în colecția Izvoarele
Ortodoxiei (nr. 2) de către Păr. N. Căciulă, sub titlul Comentar la
Psalmi, București, 1939
[133] Publicat de Mc Donough , în vol. Gregori
Nysseni. Opera. vol. V
[134] Mc Donough, op. cit., p. 84-86
[135] Operă publlicată în Papyrologische
Texte und Abhandlugen, 4.6.7.8.12 (conține psalmi de la 20 la 44.4). La noi
din Didim cel Orb s-a tradus Despre Duhul Sfânt de către Păr. Vasile
Răducă, cel ce publică și studiul introductiv, București, Ed. Sojia, 2001, 174 p. (studiul V.R. p. 5-66)
[136] Publicat în Sources Chrétiennes,
vol. I (344), vol. II (347), sub titlul Hilaire de Poitiers, Commentaire sur
le Psaume 118, Tome I, Pris, 1988, 286 p.; Tome II, Paris, 1988, 330 p.
(introduction, texte critique, traduction et notés
par Marc Milhau)
[137] Din introducerea la tome I, ed. cit.,
cap. IV. DOrigene a Hilaire Lutilisatoin par Hilaire des nCommentaires
dOrigene sur le Psaume 118, p. 59-66
[138] Patrologia (vol. III), dall Concilio di Niceea (325) al Concilio di Calcedonia
(421), (Padri Latini) a cura di Angello di Bernardino, Institutum
Patristicum Augustinianum, Roma, Ed. Marietti, 1993, p. 384-410
[139] Ediția românească, Sf. Ambrozie, Viu
va fi sufletul meu părți alese din Comentariul la Psalmul 118, traducere
și adaptare, introducere Pr. Asist. Univ. Drd. Constantin Necula, Sibiu, Ed.
Oastea Domnuluui, 2000, 110 p. Ediția are la bază pe cea latină-italiană
editată de Biblioteca Ambrosiana și Cittá Nuova, începând cu 1977, vol. 9 și 10
dedicate Comentariului la Psalmul 118 (Santi Ambrosii Episcopi Mediolanensis, Opera
SAEMO 9 și SAEMO 10) precum și Ambrogio, Le Meravighie della Parola
dall Commento al Salmo 118, a cura di Agostino Clerici, Edizione Paoline,
1997. În franceză, Exposé sur le psaume cent dix-huit, Ed. Namur, 1963, ediție realizată de D.Gorce. Editorul român realizează
două portrete ale Sf. Ambrozie (o icoană bilingvă, p. 9-14 și Ambrozie
omul, p. 15-17), precum și o schiță de lectură a operelor sale (p.
103-108); pentru studiul structurii Psalmului 118 a se vedea Mannarti, M., Les
Psaumes, tome 4, Cahiers de la Pierre Qui Vivre, 1968, p. 101-120
[140] Manlio Simonetti, în vol. SantAgostino,
Commento ai Salmi, a cura di
, Fondazione Lorenzo Valla/Arnoldo Mondadori
Editrice, partea I de la Introduzione, I Salmi e loro interpretazione nella
chiesa antica, p. XIX
[141] Textul Fericituluui Ieronim în Corpus
Christianorum, Seris Latina (Cch)., vol. LXVIII.În italiană, părți în Testi
dei Padri (4 vol. , al 5-lea bibliografic), Ed. De honiane, Bollogna, 1968-1972.
O scurtă traducere în Necula, Pr. Constantin, Paștele Crucii, Bacău, Ed.
Bunavestire, p.123
[142] Cuviosul Eftimie Zigabenul, Tâlcuirea
Psaltirii (1), trad. de Mitropolitul Veniamin, Prodromu/Athos, 2001, p. 12.
Despre aspectele spiritualității Psaltirii, Dr. A. Negoiță, Psaltirea în
cultul Bisericii Ortodoxe, București, 1940
[143] Manlio Simonetti, pe care-l vom folosi ca
element de bază, predă istoria Creștinismului la Universitatea La Sapienza
din Roma, specialist în arianism, gnosticism, Origen, agiografie. Traduce Viața
lui Moise de Sf. Grigore de Nyssa (1984), editează vol. 1 și 2 din
culegerea Il Cristo al aceleiași coloane, texte agnostice de limbă
greacă și latină (1993), Origen, Căutarea Căutărilor (1998). Coloana
lterară în care apare comentariul este una din cele mai faimoase ale
literaturii italiene. De la Homer și Heraclit la textele din marea literatură
universală, în care credem noi, Comentariul la Psalmi își are pe deplin
locul, ca monument de spiritualitate.
[144] Volum de mai mică amplitudine, 328 p.
față de cele 738 ale ediției Simonetti, cartea este mai ușor utilizabilă,
cuprinzând texte augustiniene care comentează toți psalmii, unele preluate din
comentariul la psalmii interpretați prin alte opere ale Fer. Augustin. De
altfel tabloul răspândirii acestor comentarii la psalmi din punct de vedere
al izvoarelor ar arăta astfel: Migne PL XXXVI, col. 67-1028 (pt. Ps.
1-79), Migne PL XXXVII, col. 1033-1966 (pt. Ps. 80-150); în franceză: Oeuvres
completes de Saint Augustin, ediția coordonată de Raulx: tom VIII, Ps.
1-60, 1869; tom IX, Ps. 61-118, 1871; tom X, Ps. 119-150, 1872; apud
Magistrand. Gabriel Popescu, Psalmii în predica Fer. Augustin, în S.T.
3-4/1963, p. 156 nota 6
[145] Dintre texte, au fost traduse în colecția
Iisus Biruitorul, Săptămânal duhovnicesc al Oastei Domnului, Sibiu, după
cum urmează: Ps. 1 Glasul lui Hristos, glasul Bisericii, (IB,
6/2000, p. 4); Ps. 2 Domnul m-a pus peste Sion (IB 8/20000, p. 6); Ps. 3
Cu glasul meu către Domnul am strigat (IB 10/2000, p. 6); Ps. 4 Pus-ai
bucurie în inima mea (IB 12/2000, p. 4); Ps. 5 Închina-mă-voi în sfânt
locașul Tău (IB 13/2000, p. 3); Ps. 6 Tu ești cu adevărat un Dumnezeu
tainic (IB 16/2000, p. 6); Ps. 7 Laudela pruncilor și ale celor ce sug
laptele maicelor
(IB 22/2000, p. 6); Ps. 9 (IB 24/2000, p. 6); Ps. 10 Domnul
ascultă pe cei săraci (IB 27/2000,p. 5); Ps. 11 Vino în ajutor Doamne
(IB 30/2000, p. 4)
[146] Ed. Simonettii, p. 587
[147] Idem, p. 593
[148] Am folosit ediția ÎPS sale ÎPS Bartolomeu
Valeriu Anania, Cartea Psalmilor sau Psaltirea, Cluj, Arhidiecezana,
1998, care corespunde inclusiv cerințelor unei contextualizări în textul
augustinian
[149] Ed. Simonetti, p. 602
[150] Idem, p. 610
[151] idem, p. 618
[152] idem, p. 626
[153] idem, 636
[154] idem, p. 642
[155] idem, p. 651
[156] Idem, p. 658
[157] Idem, p. 672; a se vedea și
lucrarea excelentă a lui G. Giardini, Ideala monastico di S. Agostino,
Roma, 1954
[158] Ed. Simonetti, p. 683
[159] Excelent surprins de Jean Daniélou, Les
simboles chretiens primitifs, Paris, 1961, p . 49 ș.u
[160] Ed. Simonetti, p. 695
[161] E. Paoli-Lafaye, Les lecteurs des
textes liturgiques în vol. Saint Augustin et la Bible, Paris, 1968,
p. 59-74
[162] Ed. Simonetti, p. XXI - XL
[163] Volumul Scriptură și Tradiție,
SCRIS DE Arhiep. Hrisostom de Etna și Ep. Auxentiu de Foticeea, Galați, Ed.
Bunavestire, 2003, 131 p. cu un articol al Părintelui Serafim Rose, Sfinții
Părinți, adevărații propovăduitori către advărata credință, p. 5-18
[164] Weischedel, Wilhelm, Pe scara din dos
a filosofiei 34 de mari folosofi în viața de zi cu zi și în gândire,
București, Ed. Humanitas, 1999, p. 72
[165] Introducerea lui K. Ware, publicată în
vol. Sfântul Antonie cel Mare. Srisori, București, Ed. Bunavestire,
2003, p. 7
[166] Un aspect interesant din acest punct de
vedere poate fi urmărit în lucrarea lui Jeannine Quillet, Cheile puterii în
Evul Mediu, București, Ed. Corint, 2003, (trad. Maria Pavel); cap. I.
Ascensiunea puterilor. Biserica și Imperiul; Politica Sf. Augustin, p.
17-20; Partea a II-a. Cele două cetăți după Sf. Augustin, p. 100-102