Psalmul 1

Glasul lui Hristos – Glasul Bisericii

 

Pr. Dr. Constantin  Valer Necula

 

Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut.

 

Acest psalm ne vorbeşte despre smerenia Domnului nostru Iisus Hristos, despre Cap şi despre mădulare.

Capul, născut din Maria, a murit şi a fost îngropat, iar mai apoi a înviat, S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, unde mijloceşte pentru noi. Hristos este Capul nostru. Noi suntem mădularele Lui.

Biserica întreagă, împrăştiată pe tot pământul, este Trupul Său, al cărui Cap este El. Şi spunem aceasta nu doar despre credincioşii care trăiesc astăzi, ci şi despre cei ce au fost credincioşi înaintea noastră şi despre cei care vor supravieţui în credinţă după noi, toţi, până la sfârşitul lumii, toţi făcând parte, astfel, din acest Trup, al cărui Cap S-a înălţat la ceruri. Ştim de-acum, aşadar, cine este Capul şi cine este trupul: Capul este Hristos, trupul suntem noi.

Pentru aceasta, dacă ştim să ascultăm glasul Său, trebuie să—l recunoaştem ca acela al Capului, noi fiind mădularele: pentru că toate câte le-a suferit El, le-am suferit şi noi în El, iar toate câte noi le suferim le compătimeşte şi El în noi. Dacă suferă Capul, putem oare zice că nu suferă şi mâna? Sau, iarăşi, dacă suferă mâna, se poate zice că nu suferă şi Capul? Sau dacă este în suferinţă piciorul, putem spune oare că nu este în suferinţă şi capul? Când vreun mădular al nostru suferă vreo suferinţă oarecare, toate mădularele încearcă să ajute mădularul cel suferind.

Când Hristos a suferit, eram noi – omenitatea  - cei care sufeream în El, iar acum El este înălţat la cer şi şade de-a dreapta Tatălui. În toată vremea El suferă, aşadar, când Biserica Sa pătimeşte deşertăciunile acestei lumi, încercările şi temerile care purifică, curăţind Biserica, precum aurul în focul topitoarei se curăţeşte.

Hristos uneşte deci întru El Trupul ţi Capul, pentru aceea în glasul Lui, noi Îl recunoaştem şi pe al nostru şi în glasul nostru Se recunoaşte El.

Să ascultăm acest Psalm, ascultându-L vorbind pe Însuşi Hristos.

 

Rugăciune:

 

Doamne Iisuse Hristoase,

Tu eşti Capul nostru,

prin mijlocirea drragostei noi suntem uniţi cu Tine;

Tu eşti cu noi.

Vorbeşte aşadar în noi,

vorbeşte aşadar prin noi,

pentru ca şi noi să vorbim în Tine

Cel care împărăţeşti în veacul veacului.

Amin.

(cf. Introducere la Ps. 54.4)

 

după: 1 Salmi pregati da S. Agostino

Ed. Paoline, sesta edizione, 1996

Idea originale di A. G. Hamman – Saint Augustine prie les Psaumes;

Desclée de Bronwer, 1980, trad. di Annamaria Parenzan,

introduzione di Beppe del Colle

 

                Psalmul 2

Domnul m-a pus împărat peste Sion

 

Iar Eu sunt pus Împărat de El peste Sion, vestind porunca Domnului.(Ps. 2.6)

 

            Titulatura ce I-a fost dată lui Iisus, pe când Se afla pe Cruce, era “Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor” (cf. In. 19.19). Mântuitorul a vrut prin aceasta să înveţe că, deşi iudeii L-au dat morţii, prin aceasta n-au putut să-L împiedice să fie Rege. Un Împărat ce a venit cu slavă şi putere să facă dreptate după faptele lor. Stă scris în Psalm: “El M-a pus Împărat peste Sion, muntele cel sfânt al Lui.”

            Inscripţia INRI a fost scrisă în trei limbi (ebraică, greacă şi latină), pentru a arăta prin aceasta că El împărăţeşte nu numai peste iudei, ci şi asupra păgânilor. Pe de altă parte, acelaşi psalm spune la adresa iudeilor: “Iar Eu sunt pus Împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui…”, dar spune de asemenea, referindu-se la Greci şi la Latini: “Domnul a zis către Mine: «Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! Cere de la Mine şi-Ţi voi da NEAMURILE moştenirea Ta; şi stăpânirea Ta, marginile pământului.»” (v. 7-8)

            Popoarele păgâne nu vorbeau numai greaca sau latina, dar aceste două limbi erau deasupra altora: limba greacă, în ce priveşte literatura, iar cea latină, în ce priveşte diplomaţia politică a Romei. Aceste trei limbi – ebraică, greacă, latină – arătau că laolaltă, aceste trei popoare recunoşteau suveranitatea Lui.

            De asemenea, inscripţia nu spunea: “Împărat al naţiunilor” ci “Împărat al iudeilor”, pentru a reaminti, în acest fel, originea neamului creştinesc. “Căci din Sion va ieşi Legea şi Cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim.”(Isaia 2.3)

În acest fel, dacă deocamdată fiii Împărăţiei s-au aruncat în întuneric pentru că n-au acceptat regalitatea lui Hristos, mulţi dintre ei vor veni din Orient şi din Occident pentru a prinde un loc la ospăţ (banchet), nu cu Platon şi Cicero, ci cu Avraam, Isaac şi Iacob în Împărăţia Cerurilor (Mt. 8.11-12)

 

Sermones, 218, 5, 6

Rugăciune:

 

Doamne, vie Împărăţia Ta

care vine pentru toţi,

buni şi răi,

în Hristos, Domnul nostru.

Amin.

 

după: Salmi pregati da S. Agostino

Ed. Paoline, sesta edizione, 1996

Idea originale di A. G. Hamman – Saint Augustine prie les Psaumes;

Desclée de Bronwer, 1980;

trad. di Annamaria Parenzan

introdutione di Beppe del Colle

 

 

 

Psalmul 3

Cu glasul meu către Domnul am strigat (Ps. 3.4)

 

“Cu glasul meu către Domnul am strigat”, adică n-am strigat cu glas trupesc, numai cu vocea, aşadar, a cărei rezonanţă rezultă din vibraţi aaerului, ci cu glasul inimii pe care oamenii nu-l pricep, dar care la Domnul străbate  ca un strigăt. Cu glasul acesta, fecioara Suzana s-a făcut înţeleasă de Domnul; cu glasul acesta Domnul Însuşi a învăţat ucenicii Săi să se roage, spunându-le să o facă ţinând uşa închisă, adică fără zgomot, în taina inimii.

Şi nu se poate spune că ne rugăm cu mai puţină putere (cu mai mică intensitate), numai pentru faptul că din gura noastră nu se face auzit nici un cuvânt; de altfel, chiar şi atunci când ne rugăm în tăcere, în inima noastră, dacă vin gânduri din afară să tulbure rugăciunea, nu putem spune: cu glasul meu către Domnul am strigat.

Spunem acesta cu adevărat, rostim aceste cuvinte numai când inima noastră, fără a mai fi distrasă de gânduri şi ispite trupeşti, vorbeşte numai Domnului, care atunci o pricepe. Această rugăciune se poate numi strigăt pe bună dreptate, pentru vigoarea tensiunii care o animă.

Dorinţa de rugăciune, redă pacea şi curăţia inimii şi o face să înţeleagă care sunt darurile pe care Dumnezeu le varsă din plin în sufletele noastre. Dumnezeu nu ascultă şi nu împlineşte dorinţele noastre numai pentru că ele au fost invocate înaintea Lui; El este mereu gata să dăruiască lumina Sa, nu lumina aceea vizibilă, ci aceea a înţelepciunii date de Sfântul Duh; noi suntem aceia care n suntem gata a-L înţelege, când ne lăsăm purtaţi pe alte braţe şi suntem orbi, lăsându-ne în patimile trecute.

Rugăciunea converteşte inimile noastre către Acela ce este mereu gata a dărui, dacă ştim să-I cerem. Această convertire curăţă ochiul cel dinăuntru, vânând dorinţele şi patimile trupeşti. Privirea inimii află astfel curăţia sa şi poate astfel suporta lumina simplităţii divine ce vine dintr-o lucire nemuritoare şi neschimbătoare, fără de apus. Acela ce se roagă, nu numai că suportă această lucire, ci este şi fascinat de ea; nu este numai luminat, ci experimentează o lumină inefabilă, care este cu adevărat fericirea noastră.

 

Introducere Ps. 3,4

Rugăciune:

 

Doamne, vezi dorinţa noastră

este deja rugăciune înaintea Ta.

Fă să răsară în inima noastră

rugăciunea care este linişte,

aşteptare a bunurilor care au să vină,

azi şi mâine şi-n veacul viitor.

Amin

Sf. Augustin

 

 

Psalmul 4

Pus-ai bucurie în inima mea

 

“Nădăjduiţi în Domnul.” Ce vrea să spună aceasta? Ce se nădăjduieşte, dacă nu binele? Fiecare dintre noi vrea să obţină de la Dumnezeu bunuri după pofta inimii sale, mai greu însă dintre bunurile lăuntrice, acelea care privesc pe omul cel dinăuntru şi care singure sunt demne de dorinţa noastră.

“Pus-ai bucurie în inima mea.” Nu trebuie să căutăm bucuria în cele din afară; o fac poate acei împietriţi la inimă, aceia care iubesc vanitatea şi caută mereu minciuna. Caută în tine, acolo unde este pecetea luminii dăruite de Dumnezeu. Spune, de altfel, şi Apostolul: Hristos Se sălăşluieşte şi locuieşte în omul interior, dinăuntru, care vede adevărul, căci Iisus a zis: “Eu sunt Adevărul.” Hristos grăia în Apostolul, când acesta scria: “Voi căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine”(II Cor. 13.3)

Aceasta nu se sălăşluieşte dar, în cele din afară, cât în cele dinăuntru, în cele interne ale inimii, în acea cameră închisă, unde noi trebuie să ne rugăm.

“Cu glasul meu pe Domnul am strigat şi m-a auzit. ”Unde te-a ascultat, auzindu-te? În cele dinăuntru ale tale. Unde este locul în care El dăruieşte harul Său? În cele dinăuntru. Şi unde te rogi, acolo fi-vei ascultat şi dăruit cu fericire.

 

Rugăciune:

 

Intrat-ai în cele ale mele şi eu rămas-am afară

şi acolo te căutam.

Atinsu-m-ai

şi-acum mă topesc de dorinţă după pacea Ta

pe care Tu mi-ai dat-o

acum şi mâine şi pentru veşnicie. Amin.

 

 

Fericitul Augustin, Din Confesiuni 10.27

 

 

 

 

 

 

Psalmul 5

Închina-mă-voi în sfânt locaşul Tău… (Ps. 5.7)

 

În acest Psalm, atenţia noastră este atrasă către smerenia celui ce este rob supus lui Dumnezeu. Glasul său vorbeşte întregului trup tainic al lui Hristos. Ne aducem aminte astfel că în Psalmi nu se aude vocea izolată a unei rugăciuni, ci aceea a tuturor acelora ce formează trupul lui Hristos.

Şi, cum toţi se află uniţi într-un singur trup, tot astfel vorbeşte un singur om. Poate că ei, în ei înşişi, sunt nenumăraţi, dar în unitatea unui singur sunet sunt unul singur. Şi acest trup unic prin unitate este şi templul lui Dumnezeu, după spusa Apostolului: “… Pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu care  sunteţi voi”(I Cor. 3.17b). Voi, adică toţi aceia care cred în Hristos cu acea credinţă ce se revarsă în iubire. A crede în Hristos este, în fapt totuna cu a-L iubi.

Câţi cred în acest mod, sunt pietrele vii care edifică templul lui Dumnezeu; sunt lemnul cel nestricăcios al arcei mântuirii pe care apele Potopului nu au reuşit să o scufunde. Şi în acest templu – înţelegând oamenii care-L alcătuiesc – Dumnezeu ascultă rugăciunea şi o împlineşte.

A te ruga în templul lui Dumnezeu vrea să zică a te ruga în comuniune cu Biserica, în unitatea Trupului lui Hristos. Trupul lui Hristos este alcătuit din toţi credincioşii împrăştiaţi pe faţa pământului, ascultaţi pentru că se roagă în acest templu. Cine se roagă în comuniune cu Biserica – în care se împlineşte icoana templului celui vechi – se roagă în Duh şi în adevăr. În acest psalm, aşadar, răsună glasul acestui templu.

 

Rugăciune:

 

Doamne,

Biserica este casa Ta.

Deschide-o tuturor popoarelor

pentru că din tot pământul

se înalţă rugăciunea

acelora ce sunt uniţi în credinţa în Mesia

Domnul nostru Iisus Hristos,

pentru veci.

Amin.

 

 

Fericitul Augustin, Confesiuni

 

 

 

 

 

Psalmul 6

Tu eşti cu adevărat un Dumnezeu tainic

 

Când a venit Domnul, căci venit-a pentru a putea pleca, a venit în chip cu totul tainic. Pentru a fi cu adevărat întărit vederii noastre, a apărut între noi înveşmântat în slăbiciunea trupului. Era necesar să vină astfel pentru a fi văzut, spre a fi dispreţuit, spre a fi crucificat (răstignit). Strălucirea slavei Sale, stă în divinitatea Sa, dar aceasta era ascunsă sub acoperământul cărnii. De aceea, dacă iudeii “ar fi cunoscut aceasta n-ar fi răstignit pe Domnul slavei” (I Cor 2.8).

Arătatu-S-a tainic în mijlocul iudeilor şi al celor care-L duşmăneau, făcut-a minuni, suferit-a persecuţii până în ziua în care a fost atârnat pe lemn. Şi iudeii văzându-L astfel spânzurat pe lemn, L-au dispreţuit şi mai mult, înălţând, plini de mândrie capul înaintea Crucii Sale şi zicând: “Dacă eşti Tu cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe Cruce!”

Dumnezeul dumnezeilor este, aşadar, tainic, ascuns, iar cuvintele Sale exprimau mai mult compasiune decât maiestate. Nu-i glasul nostru acela care zice: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce mai părăsit?” (Ps. 21.2) Nu e oare acesta glasul păcătosului aflat în necurăţia trupului? El, cel care a luat trup asemenea celui ce păcătuieşte, de ce n-.ar fi luat un glas asemenea celui al păcătosului?

Dumnezeul dumnezeilor Se tăinuieşte pe Sine, aşadar când străbate printre oameni, suferind foamea şi setea, şezând la oboseală, dorind din slăbiciunea trupului, când a fost prins, biciuit, umilit dinaintea judecăţii, când a răspuns mândriei judecătorului: “N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată ţie de Sus” (In. 19.11).

Când, purtat la Patimă, nu a deschis gura Sa ca o oaie înaintea celui ce o junghie şi sfârşind cu răstignirea şi cu îngroparea cea de trei zile, Dumnezeul dumnezeilor a fost mereu ascuns în taina Sa.

“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.” Suntem bineveniţi noi toţi. Pământul întreg adunat de la o margine până la alta, din Orient până în Occident, nu L-a văzut, dar crede. Şi atunci fraţilor? Acest Dumnezeu al dumnezeilor, ascuns atunci, rămâne tăinuit şi astăzi? Rămâne tăinuit pe vecie? Să nu fie! Nu, sigur nu ! Ascultaţi: “Dumnezeu va să vie în toată slava Sa.”

 

Rugăciune:

 

Doamne, nouă celor ce nu L-am văzut

pe Fiul Tău în starea umilinţelor Sale

îngăduie să-L însoţim

când va veni întru slavă!

 

 

Fericitul Augustin

din Comentarii la Psalmul 49.5-6

 

 

 

Psalmul 7

Tăcerea lui Iisus

 

Psalmul acesta a fost ocazionat de următoarea faptă: în cartea Regilor (II Regi 17), se vorbeşte despre Kush, (în traducere rom. Huşai), prietenul lui David, care a petrecut între cele ale lui Abesalom în revolta sa îndreptată împotriva tatălui său, întărindu-i acţiunea cu spusele sale în calitate de sfătuitor, salvând mai apoi pe rege cu vestirea faptelor ce au să fie (II Regi17.16). Dar, pentru a pricepe cu adevărat despre ce este vorba, trebuie să trecem dincolo de simpla povestire, dând la o parte vălul pe care David-proorocul, l-a aşezat peste taina spuselor sale. Şi vălul cade, citind faptul istoric în lumina lui Hristos.

Kush semnifică tăcerea şi arată tăcerea pe care Domnul nostru a opus-o comploturilor duşmanilor Săi. El S-a închis în secretul celei mai adânci taine prin care fost-a încercată orbirea acelei părţi din neamul lui Israel care persecută pe Domnul, încetând atunci când mulţimea popoarelor au intrat în Biserică şi, astfel, tot Israelul a fost mântuit.

Apostolul face amintire de această taină profundă – şi la această tăcere înalţă glasul atunci când exclamă, rănit de uimire: “O, adâncul bogăţiei şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?”(Rom. 11.33-34)

Mai mult decât să explice această adâncime a tăcerii, Apostolul, iată, cu bună intenţie, o propune admiraţiei noastre. Pe calea acestei tăceri, Domnul Se ascunde în taina Pătimirii Sale sau altfel spus, darul cel mare al milei Sale şi al purtării Sale de grijă în căderea de bunăvoie a fratelui său în vina detestabilă a trădătorului: moartea unui om, prin înţelepciunea purtării de grijă a lui Dumnezeu, întemeiază mântuirea tuturor oamenilor.

Acest psalm are acest înţeles când îl caută inima dreaptă, demnă de a i se descoperi taina Dumnezeului celui viu; cuvintele lui Kush descoperă toate câte le ascunde această taină a tăcerii. Acela care pentru necredincioşi şi persecutori rămâne tăcut şi ascuns, pentru prietenii lui Hristos nu se mai arată aşa: tăcerea ascunde taina lui Hristos pe care Dumnezeu le îngăduie să o descopere.

 

Rugăciune:

 

 

Doamne,

voim a înţelege cuvântul Tău,

acel cuvânt ce se ascultă numai în tăcere.

Zideşte inimile noastre,

acest spaţiu al liniştii şi al ascultării.

Amin.

 

Psalmul 8

 

Laudele pruncilor şi ale celor ce sug laptele maicilor lor…

 

O, Doamne, fă-ne pe noi să contemplăm cerurile, lucrul mâinilor Tale! Limpezeşte cu lumină norii între care ne-ai înălţat privirile ochilor noştri! Acolo, în linişte, este mărturisirea Ta care dă înţelepciune micuţilor. Primeşte ca fiind perfecte, o, Doamne, laudele ce vin din gura pruncilor şi a celor ce sug!

Noi nu cunoaştem alte cărţi (desigur, în afara Scripturii) care să dărâme cu atâta eficienţă mândria şi să distrugă inamicul care agită ideea împăcării cu Tine fără a renunţa la păcatele noastre. Nu cunosc, Doamne, nu cunosc alte spuse care să fie în acelaşi timp pure (curate) şi la fel, în acelaşi timp să oblige a da mărturie, făcându-mă să-mi supun capul meu jugului Tău, chemându-mă să-Ţi înalţ un cult eliberat de interese obscure.

Cum pricep eu toate acestea, o, Preabunule Tată! Dăruieşte-mi acest har din momentul în care plecatu-m-am jugului Tău, pentru că Tu l-ai promis acelora care i se vor supune.

“Mila Ta, Doamne, până la ceruri şi adevărul Tău până dincolo de nori.” Norii vor trece, cerurile vor rămâne. Propovăduitorii Cuvântului Tău, trece-vor din lumea aceasta într-alta, Scriptura înseşi se împrăştie la toate neamurile, până la sfârşitul lumii. Ba chiar cerurile şi pământul vor trece, dar cuvântul Tău, nu.

Noi înşine, copii iubiţi ai Fiului Tău, nu ştim ceea ce suntem. Hristosul Tău, cel ce a păzit curăţia sub vălul trupului Său, Care a mângâiat, El ne-a aprins inimile, făcându-ne să ne întoarcem la ceea ce a fost, la parfumul plăcut al minunilor Sale.

 

Rugăciune:

 

Când El veni-va, fi-vom asemenea Lui,

pentru că L-am văzut cum este.

“Să Te vedem cum eşti, o, Doamne,

iată destinul nostru

care încă nu este în mâinile noastre.

Ci, venind, dăruieşte-ni-l nouă, îndată!”

 

Fericitul Augustin, De Confesiones 13.17.18

 

 

Psalmul 9

 

Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri

(Ps. 9.18)

 

            Fraţii mei, nici o mare nu este atât de profundă şi de adâncă precum gândul lui Dumnezeu. El îngăduie prosperitatea răufăcătorilor şi încearcă pe cei drepţi. Nimic mai adânc, nimic mai profund. În această adâncime, în acest abis al gândului lui Dumnezeu, naufragiază orice necredincios. Vrei să treci peste acest abis? Ia crucea lui Hristos şi nu te vei scufunda. Ţine aproape de Hristos. Ce semnifică sfatul acesta: Ţine aproape de Hristos? Pentru a ne învăţa forma aceasta de ataşament, Hristos Însuşi a venit să pătimească pe pământ.

            Aşadar, suferi şi tu din cauza spuselor lumii, precum Hristos le-a suferit în tăcere, şi nu te tulburi când vezi prosperitatea acelora care fac răul. Gândurile lui Dumnezeu sunt de o adâncime insondabilă. Care este învăţătura Lui?

            Acum slăbeşte frâul, dar mai târziu te va strânge. Viaţa, care pare atât de lungă, este scurtă de fapt: toate cele ce se petrec aici, în cele de jos, trec repede. Ce înseamnă viaţa omului, pe cât de lungă este veşnicia? Tu măsori puţinele tale zile, şi voieşti ca în scurgerea lor scurtă, să se împlinească orice lucru ţi l-ai putea dori: condamnarea celor păcătoşi şi răsplătirea celor credincioşi. Vrei ca toate acestea sş se împlinească în spaţiul zilelor tale scurte?

            Dumnezeu le împlineşte pe toate la vreme. De ce vrei să fii nerăbdător şi să-i impacientezi şi pe alţii? Dumnezeu e veşnic şi aşteptarea Sa este veşnică şi ea. Dar tu, omule trecător zici: Eu mai mult nu pot să fiu răbdător! Zilele mele-s măsurate. Aceasta ţine însă de tine. Leagă inima ta de veşnicia lui Dumnezeu şi vei fi veşnic împreună cu El…

 

 Rugăciune:

 

 

Doamne, Dumnezeule veşnic,

 Tu aştepţi să treacă vremea necredinţei noastre

În tinereţea Ta şi răbdarea Ta,

pregăteşti vremea sfinţilor

să-i aşezi pe cei sfinţi în viaţa veşnică.

 

 

Fer. Augustin, Comentar la Psalmul 91.8

 

 

 

Psalmul 10

Domnul ascultă strigătul celor săraci

 

Tu, tu cine eşti? Eşti bogat? Mulţi îmi spun : Sunt sărac. Şi rostesc adevărul. Cunosc săraci care mai au câte unele, dar ştiu şi săraci care n-au absolut nimic. Sunt, e drept şi dintre aceia care posedă aur şi arginţi. Dar de-aţi şti câţi sunt săraci… Săraci lipiţi!

Sigur afli aceasta atunci când stai lângă un sărac. Pe cât de mare este bogăţia ta, tu care eşti bogat, înaintea lui Dumnezeu nu eşti altceva decât un cerşetor. Iată, la ceasul rugăciunii se vede aceasta mai cu seamă. Tu ceri. De n-ai fi sărac, de ce-ai mai cere? Să luăm seama: tu ceri pâine. Spui de fapt aşa: “Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!” Este bogatul sau săracul cel ce cere pâinea cotidiană?

Mereu Hristos n-a ezitat să zică: Dăruieşte-mi ceea ce ţi-am dăruit. Ce-ai adus cu tine venind în lumea aceasta? Tot ceea ce ai găsit când te-ai născut, Eu am creat. N-ai adus nimic, nu vei lua cu tine nimic. De ce nu-mi dăruieşti ceea ce Eu ţi-am dăruit mai întâi, tu cel ce şezi în abundenţă şi belşug, în vreme ce săracul zace-n strâmtoare? Reflectaţi şi unul şi altul asupra originii voastre comune: sunteţi născuţi amândoi la fel de goi. Tu cel care-ai aflat mult, ce-ai adus tu personal?

Nu-ţi cer decât ceea ce îmi aparţine. Dă-mi şi Eu îţi voi restitui la vreme. Am fost binefăcătorul tău? Fă-Mă acum datornic ţie, dăruindu-Mi. Fă-te creditorul Meu. Tu-mi dai puţin, Eu îţi înapoiez din belşug. Ceea ce tu-Mi dai este pământ. Eu îţi dau cer, tu-Mi dai lucruri efemere. Ceea ce-ţi dăruiesc Eu, ţine de veşnicie. În fine, pe tine ţie te redau, când te cer pentru Mine.

 

Rugăciune:

 

Doamne, deschide ochii mei!

Fă-mă să aflu în săraci

pe Acela

 care a îngăduit să Se sărăcească pentru mine.

Amin.

 

Fer. Augustin, Sermones 124.5

 

 

 

 

 

 

Psalmul 11

Vino-mi în ajutor, Doamne!

 

Sunt tulburat, dar nu până în sfârşit. Cum n-ar putea fi acela care a spus: “Ce rod veţi culege atunci din lucrurile de care acum vă ruşinaţi? ” Aţi fost ruşinaţi în Adam, depărtaţi-vă de Adam şi apropiaţi-vă da Hristos. Dacă în mine mă voi ruşina, în Tine, Doamne, nu mă voi ruşina în vaec.

“Zis-au duşmanii mei: Domnul l-a părăsit pe el.” (Ps. 70.11) Toate acestea au fost grăite de Hristos. Sunt chiar cuvintele strigate în tulburarea de pe Cruce: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Dumnezeu L-a părăsit oare cu adevărat? Să nu fie! Acela era glasul nostru, glasul omului celui vechi din noi, cel ce a fost răstignit împreună cu El; dintru acel om luatu-Şi-a însuşi trupul Său, întrucât Maria descindea din Adam.

Putem gândi aşadar, că toate aceste cuvinte au fost pronunţate de membrele trupului celui tainic al lui Hristos, auzindu-se în glasul Lui, propria noastră voce. El, de altfel, a putut rosti acestea, ,întrucât era “reprezentantul” nostru: nu în ceea ce priveşte puterea şi slava Sa, ci întru cele pe care le-a preluat pentru noi; nu precum creatorul nostru, ci ca participant la omenitatea noastră.

 

Rugăciune:

 

Doamne, de-mi voi pune în Tine nădejdea mea,

nu voi fi ruşinat în veac.

Amin.

 

Fer. Augustin, Comentar la Ps. 70.3.12

 

Traducere Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula